Cât de rapid îşi poate reveni economia Germaniei?
1 iulie 2020Cea mai mare economie europeană are în faţă cea mai severă recesiune postbelică, dar aceasta a avut mai puţin de suferit de pe urma…
Cea mai mare economie europeană are în faţă cea mai severă recesiune postbelică, dar aceasta a avut mai puţin de suferit de pe urma…
Planul național de investiții și relansare economică elaborat de Guvernul PNL Orban și care va fi prezentat astăzi oficial în prezența președintelui Klaus Iohannis…
Guvernul pregătește un program amplu de acordare de granturi IMM-urilor, pentru asigurarea de capital de lucru și investiții, creșterea competitivității, inițiative antreprenoriale inovative și…
Planul național de investiții și relansare economică elaborat de Guvernul PNL Orban și care va fi prezentat astăzi oficial în prezența președintelui Klaus Iohannis…
Riscurile cu care se confruntă economia locală, cu un efect semnificativ asupra stabilităţii financiare, în contextul crizei create de pandemie, sunt creşterea incertitudinii la…
Guvernul intenționează să stimuleze menținerea capitalurilor proprii pozitive ale companiilor, precum și majorarea acestora, dacă este cazul, prin acordarea de bonificații la plata impozitului…
Guvernul a decis să acorde un sprijin în valoare de 500 euro/angajat pentru achiziționarea de echipamente IT destinate angajaților care lucrează în regim de…
Programul de muncă redusă ”Kurzarbeit”, aplicat în Germania, va fi introdus și în România, după cum a anunțat anterior Profit.ro, sub titlul Program flexibil…
Indicele american S&P 500 a închis marți în urcare și a consemnat cea mai mare creștere trimestrială din mai mult de două decenii, susținut…
CityLink, o platformă care le permite utilizatorilor din Bucureşti să închirieze cu mobilul maşini şi biciclete (în sezonul de vară), înfiinţată de antreprenorul Igor…
Numărul de pacienţi care încă au noul virus a ajuns la 6.269 de persoane, potrivit datelor aferente zilei de ieri, la patru luni de…
Acest articol publicat in categoria „Revista Presei” poate fi citit integral in „Ziarul Financiar„. Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul – „Top 5…
Netflix vine în mijlocul verii cu un număr semnificativ de surprize, inclusiv în cadrul listei de titluri originale, dominată de obicei de producții mai…
Amazon, cu o valoare de 415 mld. dolari şi o creştere de 32%, Apple (352 mld. dolari, +14%) şi Microsoft (326 mld. dolari, +30%)…
Citeste integral pe profit.ro – Criza Coronavirus – LIVE TEXT: Anthony Fauci: Statele Unite nu pot conta pe faptul că vor avea un vaccin…
Cardul de sănătate redevine obligatoriu de la 1 iulie, cu excepția consultațiilor la medicul de familie și la specialistul din ambulatoriu. Citeste integral pe…
Ministerul Finanțelor a doborât în luna iunie un nou record de împrumuturi, cu 9,1 miliarde de lei luați prin emisiuni de titluri de la…
Locuitorii de la parterul blocurilor își pot închide balcoanele, în anumite situații, doar cu acordul asociației de proprietari și se pot extinde pe terenul…
MedLife, principalul furnizor de servicii private de sănătate din România, controlat de familia Marcu, anunţă la bursă preluarea unui nou pachet de 7% din…
ANPC a verificat în luna mai aproape 800 de firme care comercializează măști și mănuși de protecție, controalele fiind parte a campaniei derulate de…
Consumatorii casnici care nu au semnat până marți, 30 iunie, un contract de furnizare pe piața liberă după desființarea celei reglementate nu trebuie să…
Strabag vs Erbașu. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările…
Acest articol publicat in categoria „Revista Presei” poate fi citit integral in „Ziarul Financiar„. Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul – „60.000 de…
Băncile din România deţineau la finalul anului trecut o valoare a capitalurilor proprii cumulate de 44.230 mil. lei, în uşoară scădere cu 0,6% faţă…
Bulgaria analizează creșterea transportului feroviar de cereale, cu un potențial estimat la peste 2,3 milioane de tone anual, potrivit Ministerului Transporturilor și Comunicațiilor. Măsurile…
Dobânda medie la creditele noi pentru locuințe din Bulgaria a coborât în septembrie 2026 la 2,41%, cu 0,01 puncte procentuale sub august. Dobânda anuală…
Ce înseamnă un credit mic pentru bancă și ce poate însemna pentru un antreprenor? Georgiana Stănciulescu, director financiar al Patria Bank, vorbește despre impactul…
Pe lângă investiția în Regina Maria, Dr. Ionuț Leahu are un portofoliu imobiliar și investește la bursă. CEO-ul Regina Maria Dental Clinics vorbește despre…
Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.
Publică materialul tău pe BaniSiAfaceriDescoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.