Guvernul a aprobat legea de asigurare obligatorie a locuintelor

29 august 2007

Guvernul a aprobat, in sedinta de marti, proiectul de lege privind asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva dezastrelor naturale, iar suma maxima pe care asiguratul va trebui s-o plateasca anual, incepand din 2008, va fi de 20 de euro, informeaza, marti, Guvernul. Potrivit unui comunicatde presa, Guvernul a aprobat in sedinta de marti proiectul de lege privind asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva dezastrelor naturale – cutremure de pamant, alunecari de teren si inundatii. Secretarul de stat din Ministerul Internelor si Reformei Administrative (MIRA), Victor Paul Dobre, a anuntat ca proiectul de lege va fi transmis Parlamentului pentru a fi dezbatut in procedura de urgenta.

Dobre, a precizat ca, potrivit proiectului, persoanele fizice si juridice vor fi obligate sa-si asigure impotriva dezastrelor naturale toate constructiile cu destinatie de locuinta aflate in proprietatea lor, inregistrate in evidentele organelor fiscale. In cazul persoanelor fizice beneficiare de ajutor social, prima obligatorie se suporta din bugetele locale, din sumele defalcate din venituri ale bugetului de stat, a precizat secretarul de stat din MIRA.

Proiectul de lege se refera la locuinta, locuinta sociala, locuinta de serviciu, locuinta de interventie, locuinta de necesitate, locuinta de protocol, casa de vacanta - asa cum sunt definite de Legea locuintei nr. 114/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. In cazul locuintelor situate in condominii, prin locuinta se inteleg atat spatiile aflate in proprietate exclusiva, cat si cota parte din coproprietatea indiviza asupra spatiilor si a elementelor de constructii comune.

In conformitate cu prevederile acestui proiect de lege, suma asigurata obligatoriu - suma asigurata care poate fi acordata - este echivalentul in lei, la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) la data incheierii contractului de asigurare obligatorie a locuintei, a 20.000 de euro pentru fiecare locuinta de tip A (constructie cu structura de rezistenta din beton armat, metal ori lemn sau cu pereti exteriori din piatra, caramida arsa sau din orice alte materiale rezultate in urma unui tratament termic si/sau chimic) si a 10.000 de euro, pentru fiecare locuinta de tip B (constructie cu pereti exteriori din caramida nearsa sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic si/sau chimic).

Prima obligatorie (suma de bani pe care o plateste proprietarul unei locuinte, in calitatea sa de asigurat, ori imputernicitul, contractantul sau reprezentantul legal al acestuia, in scopul contractarii unei asigurari de locuinte in conditiile prezentei legi) reprezinta echivalentul in lei, la cursul BNR valabil la data efectuarii platii, a 20 de euro pentru locuintele de tip A si, respectiv, a zece euro pentru locuintele de tip B, si aceasta se achita integral anual. Obligatia incheierii contractelor de asigurare a locuintelor aflate in proprietatea statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale revine persoanelor sau autoritatilor desemnate, in conditiile legii, sa le administreze.

In cazul in care o locuinta face obiectul unui contract de leasing financiar, incheierea contractului de asigurare este in sarcina locatorului. in cazul constructiilor cu destinatie de locuinta aflate in coproprietate, se va incheia cate un singur contract de asigurare obligatorie in conditiile prezentei legi, pentru fiecare astfel de constructie in parte, indiferent de numarul coproprietarilor. In acest caz, se va plati o singura prima obligatorie iar procentul din aceasta, datorat de fiecare persoana coasigurata, se stabileste in raport de cota-parte din coproprietate care revine persoanei respective.

Prin prevederile acestui act normativ se instituie obligativitatea incheierii unei polite de asigurare impotriva dezastrelor (PAD), in temeiul careia asiguratorul se obliga sa plateasca asiguratului despagubirea totala sau partiala pentru prejudiciile produse locuintei ca urmare a producerii riscului asigurat, in conditiile si in limitele stabilite de prezenta lege si, dupa caz, ale celorlalte clauze inscrise in polita sau in contractul de asigurare. Riscurile care se asigura prin aceasta polita sunt daunele produse constructiilor cu destinatia de locuinta de catre oricare dintre formele de manifestare ale dezastrelor naturale, ca efect direct sau indirect al producerii acestora. Nu intra sub incidenta prezentei legi anexele, dependintele care nu sunt legate structural de cladirea in care este situata locuinta asigurata, si nici bunurile din interiorul locuintei.

Contractul de asigurare obligatorie a locuintelor se incheie numai cu asiguratorii asociati in Poolul de Asigurare impotriva Dezastrelor Naturale (PAID - constituita ca societate comerciala de asigurare - reasigurare) si care sunt autorizati sa incheie astfel de contracte, in conditiile stabilite prin normele emise in aplicarea prezentei legi si ale Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor, cu modificarile si completarile ulterioare, de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).

Poolul de Asigurare impotriva Dezastrelor Naturale este o societate comerciala de asigurare-reasigurare care gestioneaza fondul de risc destinat platii sumelor asigurate in sistem obligatoriu in cazul producerii dezastrelor naturale catre societatile abilitate sa incheie contractele de asigurare obligatorie a locuintelor, in vederea despagubirii proprietarilor de locuinte. Aceasta este constituita prin asocierea societatilor de asigurare autorizate sa incheie asigurari obligatorii pentru locuinte si a altor persoane juridice, in conformitate cu prevederile prezentei legi.

Proiectul de lege prevede drepturile si obligatiile asiguratilor si asiguratorilor in situatii diverse, cum ar fi la cumpararea unei locuinte cu polita de asigurare impotriva dezastrelor incheiata anterior, a unei locuinte neasigurate etc.

Asiguratul - pe langa incasarea despagubirii rezultate din polita de asigurare obligatorie in cazul producerii riscului asigurat obligatoriu, legea prevede dreptul asiguratului de a beneficia de despagubiri in cazul in care un pericol iminent de inundatie sau de alunecare de teren determina, dupa caz, necesitatea obiectiva de demolare a constructiei cu destinatie de locuinta ori schimbarea amplasamentului acesteia. Totodata, pe langa plata politei de asigurare, asiguratul are obligatia de a intretine locuinta in bune conditii, in scopul prevenirii producerii riscurilor asigurate, si de a lua, pe seama asiguratorului si potrivit cu imprejurarile, masuri pentru limitarea pagubelor rezultate ca urmare a producerii riscului asigurat.

Asiguratorul – are obligatia de a constata si de a evalua prejudiciile create, de a stabili cuantumul despagubirii, de a plati despagubirile in termen de 15 zile lucratoare de la data primirii de la PAID a sumelor necesare. De asemenea, acesta trebuie sa micsoreze, dupa plata fiecarei despagubiri, suma asigurata cu incepere de la data producerii riscului asigurat, pentru restul perioadei de asigurare, cu suma cuvenita drept despagubire. Totodata, intra in atributia acestuia emiterea unei noi PAD cu datele de identificare ale noului proprietar, valabila pana la data expirarii celei eliberate fostului proprietar, in cazul in care este anuntat despre schimbarea proprietarului unei locuinte care este asigurata obligatoriu.

Referitor la drepturile asiguratorului, acestea constau in retinerea comisionului din valoarea primei obligatorii platite, conform reglementarilor legale in vigoare, precum si in refuzarea platii despagubirilor in cazul in care, in termen de 30 de zile de la producerea riscului asigurat, beneficiarii nu au instiintat asiguratorul despre acest fapt si daca din acest motiv nu s-a putut determina cauza producerii riscului asigurat, respectiv marimea si intinderea prejudiciului.

Pentru locuintele sociale sau pentru persoanele care beneficiaza, din diferite motive, de ajutoare sociale, prima pentru asigurarea obligatorie este in sarcina autoritatii locale care are in evidenta persoanele in cauza si se face direct in contul PAID care, pe baza listei transmise de autoritatea locala, emite politele de asigurare pentru persoanele mentionate mai sus. Plata primelor subventionate partial sau total se va face in contul PAID de la bugetele locale, din sumele virate cu destinatie speciala de la bugetul de stat. Despagubirea in cazul producerii unuia dintre riscurile asigurate obligatoriu se realizeaza in baza unei cereri de despagubire, care se poate face numai de catre beneficiarii politei de asigurare impotriva dezastrelor.

Prin adoptarea acestui act normativ se reglementeaza modul de constituire si functionare al Poolului de Asigurari impotriva Dezastrelor Naturale (PAID) - ca societate comerciala de asigurare-reasigurare care gestioneaza Fondul de risc la dezastre naturale din care se asigura plata daunelor in cazul producerii riscurilor asigurate obligatoriu. De asemenea, se instituie un set de mecanisme menite sa asigure aplicarea in Romania a sistemului de asigurari obligatorii, reglementand o serie de criterii de clasificare a locuintelor in vederea stabilirii sumelor asigurate, respectiv ale primelor de asigurare, precum si infiintarea, organizarea si competentele Poolului de Asigurare impotriva Dezastrelor Naturale, modalitatile de constituire si utilizare a capitalului social al acestuia. Totodata, se creeaza un mecanism de sprijin guvernamental, de natura financiara, corelativ cu un mecanism dublu de control al activitatii PAID (prin controlul exercitat de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, respectiv prin prezenta, in Consiliul de administratie, a unui reprezentant al CSA).

Se instituie sistemul de constituire, la nivelul PAID, a evidentei locuintelor asigurate si a celor neasigurate, cu sprijinul autoritatilor administratiei publice locale carora le revine obligatia furnizarii datelor referitoare la locuintele aflate in raza teritoriala proprie de competenta, precum si a informarii proprietarilor asupra obligatiei pe care o au de a-si asigura locuintele.

Legea creeaza unele facilitati cu caracter social pentru persoanele care ocupa locuinte sociale, respectiv pentru cele beneficiare de ajutor social, in sensul ca pentru acestea prima de asigurare se suporta integral sau, dupa caz, partial, de catre autoritatile locale.

Nerespectarea de catre persoanele fizice si juridice a obligatiei de asigurare a locuintelor constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 100 la 500 de lei. Refuzul asiguratorului autorizat de a incheia la cererea unui proprietar de locuinta contractul de asigurare obligatorie a locuintelor se sanctioneaza cu amenda de la 500 la 1.000 de lei.

Actul normativ intra in vigoare la data de intai a lunii urmatoare celei in care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei.

Adoptarea proiectului de lege privind asigurarea obligatorie a locuintelor s-a impus ca urmare a faptului ca Romania este unul din statele europene expuse in mod semnificativ la dezastre naturale, in special cutremure si inundatii, acestea cauzand adesea pierderi de vieti omenesti si pagube materiale ale caror costuri economice si sociale sunt majore.

Obiectivul acestui act normativ, in elaborarea caruia s-a tinut cont atat de interesele populatiei, de interesele Guvernului, cat si de cele ale autoritatilor administratiei locale, este acela de a sprijini cetatenii in reconstructia locuintelor distruse cu prilejul producerii dezastrelor naturale, prin acoperirea costurilor de reconstructie urmare a generalizarii practicilor de asigurare a locuintelor.

Avand in vedere severitatea fenomenelor meteorologice care au afectat Romania in ultimul timp, costurile ridicate ale reconstructiei bunurilor distruse, Guvernul Romaniei a considerat necesara adoptarea, intr-un termen cat mai scurt, a acestui act normativ care sa reglementeze conditiile asigurarii obligatorii a locuintelor impotriva dezastrelor naturale.

Proiectul de lege privind asigurarea obligatorie a locuintelor a fost elaborata cu larga participare a reprezentantilor societatilor de asigurari generale care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei. De asemenea, au fost consultate Uniunea Nationala a Brokerilor de Asigurari din Romania, Parlamentul Romaniei (comisiile de buget - finante din Camera Deputatilor si Senat), Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare din Romania, structura reprezentativa a asociatiilor de proprietari, societati de asigurare care nu sunt membre ale Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare din Romania.

NewsIn

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro