Genezio ridică o rundă de 2 milioane de dolari pentru a crea instrumente adaptate viitorului programării într-un context schimbat pentru totdeauna de Inteligența Artificială generativă

20 aprilie 2024

Genezio, un startup lansat în 2023 pentru a crea instrumente care să ajute dezvoltatorii să automatizeze crearea de aplicații, a obținut o rundă pre-seed de 2 milioane de dolari, condusă de Gapminder Ventures. Genezio va utiliza suma pentru a implementa strategia de lansare pe piață și pentru a dezvolta funcții pentru companii, în prezent platforma fiind utilizată pentru aplicații web, mobile, blockchain, AI și de automatizare.

Aceasta este prima investiție a Gapminder Ventures prin cel de-al doilea fond (GapMinder Fund II). Investiția a fost realizată împreună cu Underline Ventures și un grup de angel investors.

Genezio reunește o parte din fosta echipă de conducere de la VectorWatch și Fitbit: antreprenorul în serie Andrei Pitis în calitate de CEO, Bogdan Ripa - fost manager UiPath - în calitate de Chief Product Officer și Bogdan Vlad în calitate de Chief Technology Officer, cărora li s-a alăturat Paula Cionca în calitate de Chief Marketing Officer.

Aceștia s-au reunit uniți de convingerea că instrumente precum Copilot și ChatGPT vor ajuta programatorii să scrie cod, iar așteptările lor față de platformele cloud se vor schimba radical. Ideea de la care au pornit cei patru cofondatori a fost de a construi o platformă care să ofere o abordare mai simplă codării și implementării, facilitând generarea de cod atât pentru Large Language Models (LLM), cât și pentru front-end și back-end. Acest lucru va reduce timpul de lansare pe piață și costurile pentru cloud.

O aplicație simplă poate fi scrisă și implementată în câteva ore în loc de zile

În ultimele trei luni, mii de dezvoltatori au folosit platforma aflată în versiune beta. Mulți dintre aceștia au raportat reducerea timpului de lansare pe piață a aplicațiilor lor, uneori cu un ordin de mărime. De asemenea, aceștia au afirmat că durează cinci minute de la început până la crearea primei linii relevante de cod și două minute pentru a-și trece aplicația în producție. Astfel, adăugând timpul necesar pentru a genera codul cu LLM, o aplicație simplă poate fi scrisă și implementată în câteva ore în loc de zile.

"Genezio va salva timp prețios pentru milioanele de dezvoltatori din viitor, ce folosesc Inteligența Artificială. Această platformă robustă pentru dezvoltare, cu un mecanism de apelare type-safe, maximizează productivitatea dezvoltatorilor și reduce semnificativ numărul de bug-uri. Programatorii viitorului vor utiliza LLM-urile pentru a genera cod, în timp ce Genezio se va ocupa de restul - implementare, testare și deployment într-un mod eficient și scalabil”, a declarat Andrei Pitiș, CEO și cofondator Genezio.

Conducerea Genezio se așteaptă să extindă baza de utilizatori prin creșterea investițiilor în marketing pentru a ajunge la mai mulți programatori de pe piețele lor țintă (țările vorbitoare de limba engleză). De asemenea, startup-ul investește în programe de formare a partenerilor furnizori de soluții pentru a contribui la creșterea vânzărilor în companii.

"Genezio funcționează pe baza unei schimbări de paradigmă - produsele și serviciile lor sunt transformatoare în domeniul instrumentelor pentru programatori. Viziunea și tehnologia de ultimă generație ajută dezvoltatorii și companiile să accelereze radical implementarea unor modalități noi și complet automatizate de testare și livrare a propriului cod”, a afirmat Cosmin Ochișor, Partener - Gapminder Ventures.


Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro