Flamingo scade ca urmare a integrarii Flanco

16 martie 2007

Grupul Flamingo International a inregistrat anul trecut vanzari in scadere cu 12,7%, la 153 milioane euro, iar pierderile s-au accentuat la 15,5 milioane euro, ca urmare a costurilor de integrare a Flanco, a cheltuielilor de restructurare si a provizioanelor, a anuntat joi compania. Rezultatele financiare sunt calculate pro forma, prin insumarea incasarilor companiilor Flanco si Flamingo pe intregul an, in conditiile in care Flanco a fost preluata in luna mai a anului trecut.
           
In cazul rezultatelor consolidate ale grupului pe 2006, care includ cifra de afaceri a Flamingo International pe tot anul si incasarile Flanco din perioada mai-decembrie 2006, compania a realizat o cifra de afaceri de 131,9 milioane de euro si o pierdere neta de 13 milioane de euro.
   
Potrivit rezultatelor preliminate pe anul 2006, in conformitate cu standardele romanesti de contabilitate, Flamingo a inregistrat pierderi nete de 12,88 milioane de lei, la o cifra de afaceri de 193,68 de milioane de lei.
     
Costurile cu integrarea retailerului Flanco, preluat in luna mai a anului trecut, au fost de cinci milioane de euro, comparativ cu previziunile de initiale de 2-3 milioane de euro, a declarat joi, intr-o conferinta de presa, Dragos Simion, vicepresedinte al consiliului de administratie al companiei.
          
Flamingo estimeaza pentru acest an cresterea vanzarilor cu 12,1%, la 172 milioane de euro, si revenirea pe profit, cu un castig net de 0,4 milioane de euro. Castigul net ar putea ajunge in doi-trei ani la zece milioane de euro, pe fondul avansului vanzarilor la 200 de milioane de euro in 2008 si la 235 milioane de euro in 2009, potrivit estimarilor prezentate de Simion.

2006 a insemnat o scadere de 20%
El a apreciat si ca piata de retail in domeniul produselor electronice, electrocasnice si IT&C a scazut cu 15-20% anul trecut, la 850-900 milioane de euro. "Scaderea a fost mai accelerata pe segmentul electronice si electrocasnice, in timp ce pe segmentul IT&C putem vorbi de o usoara crestere", a afirmat Simion.
       
Cel mai mare retailer pe piata a fost Altex, cu o cota de 26%, urmat de Flamingo - 18%, si Domo - 15%. Structura vanzarilor pietei a fost dominata de produsele electrocasnice, cu o pondere de 40% in total, urmate de electronice - 35%, si cele IT&C - 25%, potrivit datelor Flamingo.
           
In ceea ce priveste Flamingo, produsele IT&C au avut o pondere de 44%, cele electrocasnice au reprezentat 32%, iar electronicele - 24%. "Structura portofoliului de produse a grupului Flamingo arata putin diferit fata de structura pietei, intrucat Flamingo Computers reprezinta o pondere importanta in cadrul grupului", a explicat Simion.
 

Piata  IT-ului va creste in urmatorii ani     

El a prognozat ca segmentul produselor IT va creste mai accelerat decat celelalte doua in viitor. "2006 a avut cel mai scazut nivel posibil al pietei, in anii urmatori vom asista la o crestere a vanzarilor pe cap de locuitor", a mai aratat Simion.
     
Reprezentantii companiei estimeaza valoarea pietei de electronice, electrocasnice si IT&C la 1,4 miliarde de euro in 2009, cu o crestere a ponderii produselor IT&C la 40% din piata, fata de 25% in prezent. Pe de alta parte, ponderea produselor electronice si a celor electrocasnice va scadea la circa 30% din piata pentru fiecare segment.
        
Cresterea puterii de cumparare va fi, in opinia conducerii Flamingo, principalul motor al cresterii pietei de electronice, electrocasnice si IT&C, cele mari cresteri urmand sa fie inregistrate in marile orase. De asemenea, se estimeaza o ieftinire a produselor electronice si in urmatorii ani.
        
Pe de alta parte, aparitia pe piata romaneasca a unor retaileri europeni de profil este putin probabila, potrivit reprezentantilor Flamingo, mai devreme de anul 2009.
    
La randul sau, directorul general executiv al Flamingo, Jiri Rizek, a declarat ca piata se va revigora in a doua parte a acestui an si va cunoaste o crestere, in special pentru IT&C. Rizek a explicat scaderea pietei de anul trecut prin amanarea deciziilor de cumparare, intrucat populatia s-a asteptat ca preturile produselor sa scada dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.
          
Potrivit lui Rizek, vanzarile din octombrie si noiembrie au fost sub asteptari, in conditiile in care retailerii obtin 90% din profit in ultimul trimestru.
        
Directorul general al Flamingo a mai spus ca firma nu va renunta la brandul Flanco, utilizat pentru magazinele de mai mici dimensiuni, care vor viza in special orasele mici. In orasele mari, Flamingo va extinde magazinele de mari dimensiuni Flanco World.

Compania detine 157 de magazine cu o suprafata totala de vanzare de 45.000 de metri patrati, dintre care 88 de unitati sub marca Flanco, opt Flanco World si 61 de centre Flamingo Computers.

Pentru acest an, Flamingo International intentioneaza sa inchida 38 de magazine si sa deschida 28 de unitati, urmand ca la sfarsitul anului 2007 numarul total de magazine sa scada la 147, dar cu o suprafata totala de vanzare mai mare, de 59.000 de metri patrati. Investitia in noile magazine se va ridica in 2007 la 4,5 milioane de euro.
         
Astfel, pana la sfarsitul anului 2007, grupul va inchide magazine 17 magazine Flanco si va deschide 13 centre Flanco World, cu o suprafata mai mare de vanzare.
 
Flamingo isi schimba fata!       

Magazinele Flamingo vor fi adaptate la un nou concept, care prevede specializarea retelei pe comertul cu produse IT, pana la sfarsitul anului curent urmand sa fie inchise 21 de magazine si deschise alte 15 unitati. Flamingo isi propune ca, pana la sfarsitul lui 2008, retelele grupului sa ajunga la o suprafata totala de vanzare de 75.000 de metri patrati.
         
Compania a inchis anul trecut 47 de unitati ca urmare a fuziunii si suprapunerii unor magazine, precum si a vanzarilor mici realizate de unele unitati. Din totalul suprafetei de vanzare, unitatile Flanco acopera 50%, iar centrele Flanco World 28%.
           
In functie de vanzari reteaua Flanco a realizat 67% din incasarile Flamingo International, in vreme ce magazinele Flamingo au adus 22% din vanzarile grupului. Pentru acest an reprezentantii grupului estimeaza o crestere a ponderii vanzarilor realizate prin intermediul centrelor comerciale Flanco World la o treime din totalul vanzarilor si o scadere a veniturilor obtinute de Flanco la 49% din total.
       
Flamingo a redus numarul angajatilor de la 2.000 in 2005 la 1.400 anul trecut si 1.200 in prezent. In cazul personalului de la sediul central, numarul angajatilor a scazut de la 350 la 120, la sfarsitul lunii ianuarie 2007. Compania va propune actionarilor acordarea de bonusuri pentru angajati in functie de performante, sub forma de actiuni Flamingo la preturi preferentiale.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro