Conflictele la locul de munca - de la rau necesar la cauza a ineficientei

15 august 2006

Conflictul este omniprezent pentru ca traim intr-o lume din ce in ce mai diversa si mai complexa, pentru ca munca manageriala inseamna lucrul cu oamenii. Cu toate aceste neajunsuri, trebuie sa recunoastem faptul ca lipsa conflictelor poate cauza apatia, imobilismul si inadaptarea firmei la provocarile schimbarii. Totul este ca starea conflictuala... sa nu depaseasca punctul optim, deoarece performantele scad o data cu amplificarea starii conflictuale.
 
De aceea, pentru revitalizarea angajatilor este bine sa stimuleazi conflictele benefice in cadrul firmei, adica sa-ti incurajezi angajatii sa aiba pareri diferite si sa-si puna intrebari. Selecteaza persoanele care gandesc diferit, dar in acelasi timp asigura-te ca iti vor respecta autoritatea. Pentru a-i stimula, pune subordonatii in pozitie de competitie, dar nu le permite sa se saboteze intre ei. In relatiile interpersonale pot fi puse in practica mecanisme pentru solutionarea favorabila a situatiilor conflictuale: formuleaza nevoile fiecaruia si incearca sa vii in intampinarea lor. Totodata, incearca sa fii obiectiv si disociaza intotdeauna problema de persoane, concentreaza-te pe corectitudine, nu pe forta, cauta solutii creative si ingenioase, fii dur cu problema, dar bland cu oamenii.
 
Managerul acorda 42% din timp solutionarii conflictelor
 
Pe de alta parte, conflictul distrage angajatii de la folosirea productiva a timpului. Un studiu clasic de management arata ca pana la 30% din timpul unui manager obisnuit este petrecut in rezolvarea conflictelor. Cel mai recent studiu arata insa ca procentul a ajuns chiar la 42%, precizeaza Daniel Dana, doctor in psihologie, in cartea sa "Solutionarea conflictelor".
 
Se estimeaza ca peste 65% din problemele legate de lipsa de performanta rezulta din relatii dificile intre angajati – si nu din lipsa de motivatie a angajatului in ceea ce priveste aptitudinile sau deprinderile. Relatiile interdependente de la locul de munca reprezinta un mediu fertil din care pot aparea conflicte.
 
Diferente de atitudine, valori, prioritati, stiluri de viata, perceptii si interese apar in orice relatie cu importanta – la locul de munca, in familie sau in comunitate. Aceste diferente adeseori dau nastere la conflicte ce ii ranesc pe cei dragi noua, pe colegii nostri din organizatiile in care lucram si chiar pe noi insine. Dar foarte rar aceste conflicte sunt supuse spre rezolvare unui mediator. Aceasta metoda va arata pasii medierii care reprezinta o alternativa functionala la clasica modalitate de conducere: arbitrajul.
 
Daca ne gandim la specificul latin al poporului nostru, este evident ca exista in comunicarea dintre angajati o tendinta de lupta continua si neobosita de a argumenta la nesfarsit pentru a demonstra ca fiecare are dreptate. Numai din acest punct de vedere, categoric, romanii pierd foarte mult timp si energie pentru a-si multumi orgoliul personal. Acest timp pierdut reprezinta unul dintre factorii care fac din conflictele care au loc zi de zi un cost ascuns.
 
Un alt factor, care in cele mai multe situatii nu poate fi controlat, este lipsa de responsabilitate a angajatului in privinta patrimoniului firmei. Lipsa motivatiei duce la frustrari majore la locul de munca, iar lucrurile acestea il pot face pe angajat sa nu mai fie deloc interesat de pachetul de beneficii oferit de companie. Neglijenta, lipsa de interes, furtul echipamentelor, furtul de informatie, tragerile de timp sunt doar cateva din exemplele care urca costul conflictului la cote foarte mari in organizatiile romanesti.

Nicoleta Margineanu
[email protected]

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro