CEC a decis sa vanda participatia de 25% la Asiban

27 august 2007

Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) a decis sa vanda pachetul de actiuni de 25% detinut la compania de asigurari Asiban, alaturandu-se celorlalti trei actionari care si-au anuntat decizia de vanzare a participatiilor, a anuntat institutia de credit. Consiliul de Administratie al CEC a hotarat, in sedinta de saptamana trecuta, sa vanda participatia la societatea de asigurari dupa ce a analizat mai multe solutii privind pachetul de actiuni pe care-l controleaza. "Eforturile bancii in acest moment trebuie canalizate spre atingerea obiectivelor strategice deja anuntate si care, pentru prima etapa, pana in 2009, au in vedere eficientizarea si modernizarea bancii, respectiv atingerea si chiar depasirea, in unele cazuri, a nivelurilor medii de performanta ale bancilor din sistem", a afirmat, intr-un comunicat, presedintele CEC, Radu Gratian Ghetea.

Impunerea unei investitii de maxim 20% din fondurile proprii ale institutiilor bancare in societatile care apartin grupului limiteaza, pentru moment, posibilitatea ca CEC sa preia integral compania Asiban. "Pe masura ce banca se va dezvolta, va fi posibil sa fie reluata si problema crearii grupului financiar-bancar CEC", a adaugat Ghetea.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro