Ce trebuie sa stii cand iti cumperi o a doua locuinta

13 iunie 2007

Sa-ti cumperi a doua locuinta nu este neaparat o necesitate. Indiferent de ceea ce-ti doresti (o noua locuinta in oras, in suburbii sau o casa de vacanta), aceasta este o achizitie care impune la fel de multa atentie in momentul deciziei. Dintr-un punct de vedere, o a doua proprietate este poate si mai importanta decat prima deoarece este vazuta in mod special ca o investitie. Libertatea de a te folosi profitabil de ea este mult mai mare. Daca doresti sa o tii in folos propriu la un moment dat poti opta pentru a o vinde sau poti din start s-o inchiriezi pentru venit si la un moment data sa iei decizia de a o vinde.

Ca orice investitie in momentul in care te hotarasti sa faci acest pas trebuie sa analizezi timpul potrivit pentru a concretiza afacerea. Analizeaza piata, ia in consideratie ofertele, gandeste-te ce este cel mai potrivit pentru tine. Vorbind la rece investitia trebuie sa se dovedeasca eficienta si profitabila, insa daca esti la inceput si nici nu ai usor la dispozitie sume importante de bani, cu siguranta elementul emotional are si el un loc in peisaj, explica analistii agentiei Regatta Imobiliare.

In Romania, in urmatorii 2-5 ani segmentul rezidential va fi in continuare extrem de atragator. Sugestia noastra este sa alegi o investitie in acest domeniu, deosebit de dinamic si cu un sezizabil dezechilibru intre cerere si oferta. Daca ramanem in scenariul mai sus descris, acesta este segmentul de piata care permite cel mai mult implicarea emotionala. In primul rand o locuinta trebuie sa fie in armonie cu asteptarile celui care o cumpara, in al doilea rand, daca este exploatata pentru profit, ea va fi dotata si amenajata la standardele de confort pe care insusi proprietarul si le-ar dori.
In ceea ce priveste optiunile de achizitie, segmentul rezidential ofera o paleta larga de proiecte noi. De la cele de lux (ex: Oxford Gardens, Proiectul Baneasa, Le Sabine etc.) pana la cele pentru upper middle si middle class (ex: NeoPeninsula, Citadella Titan, Aurora etc.) proiectele noi se dovedesc foarte avantajoase, achizitia in aceasta faza fiind mai ieftina decat la finalizare.

Evident, cand te decizi sa cumperi o a doua locuinta, trebuie sa fii sigur ca este o decizie inteleapta din punct de vedere fianciar. Bugetul necesar trebuie sa fie realist si sa nu-ti ingreuneze traiul. Trebuie luate in calcul nu numai costurile achizitiei, ci si cele de administrare a doua proprietati si/sau returnarea imprumutului la banca (daca a fost facut unul). Ideal ar fi ca un contabil sau un consilier financiar sa te ajute sa calculezi si sa vizualizezi riscurile.  

Un alt aspect foarte important este locatia. O sa-ti repetam mereu: „locatie, locatie, locatie!” Este imperativ necesar sa alegi o locatie care sa-ti sporeasca in timp valoarea imobilului. Acest lucru este la fel de valabil in prespectiva re-vanzarii imobilului cat si in cea a inchirierii. Daca nu-ti permiti o achizitie intr-o locatie de top, atunci cere sfatul consilierului tau imobiliar si opteaza pentru o zona in plina dezvoltare sau cu un potential semnificativ de boom.

Sa nu uiti ca nimeni nu scapa de moarte si de taxe! Impactul impozitelor pe care trebuie sa le platesti statului nu este intotdeauna luat in considerare atunci cand se ia decizia de cumparare, dar care are un impact destul de important dupa aceea. In cazul in care nu dispui de fonduri suficiente poate ca nu este o idee rea sa te gandesti si la metode non-traditionale de finantare. In afara de creditele bancare mai poti aplea la imprumuturi in familie. In acest caz economisesti mii de Euro dobanda la banca si apoi banii raman in familie. De asemenea este foarte posibil ca ratele catre respectivul membru al familiei sa fie ceva mai mici decat la banca. Inchirierea este intodeauna o solutie profitabila. Si daca iti inchiriezi locuinta numai pentru o perioada din an tot obtii castiguri cu care iti poti subventiona investitia. Consilierul imobiliar iti va explica pasii necesari pentru a deveni un proprietar profesionist si te va ajuta sa-ti gasesti clientii cei mai buni.

Indiferent de optiunea pe care o faci, atunci cand iti achizitionezi una sau mai multe proprietati, trebuie sa iti protejezi investitia. Chiar daca te folosesti de proprietate in functie de bunul tau plac trebuie sa o intretii, sa o asiguri, sa o controlezi cu regularitate si sa urmeresti sporirea valorii. Piata imobiliara este in esenta scena investitiilor. Indiferent la ce scara operezi trebuie sa fii atent, sa ai fler si sa apelezi la cei mai buni consilieri imobiliari. Piata imobiliara este locul tuturor posibilitatilor. Mai ales in Romania, in acest moment cea mai atragatoare tara europeana din punct de vedere investitional.

Regatta Imobiliare

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro