Criza financiara: pentru unii mumă, pentru altii ciumă!
4 iunie 2008Criza financiară internaţională nu avut un impact negativ, până în prezent, în România, stat care ar putea chiar beneficia de acesta prin diminuarea expansiunii…
Criza financiară internaţională nu avut un impact negativ, până în prezent, în România, stat care ar putea chiar beneficia de acesta prin diminuarea expansiunii…
Cercetatorii au descoperit ca angajatul obisnuit este productiv doar 4 ore pe zi. Celelalte 4 ore sunt dedicate telefoanelor si emailurilor care nu sunt…
Verida Credit IFN intră pe piaţa românească de credite ipotecare, după ce a fost înscrisă de banca centrală în Registrul general al instituţiilor financiare…
Consumatorii din Europa vor suporta creşteri importante ale tarifelor energiei la furnizor în 2008, pe fondul avansului costurilor de producţie şi distribuţie generat de…
Preţurile locuinţelor vor continua să crească în următoarele luni, însă aşteptările privind evoluţia din trimestrul doi sunt mai puţin exuberante, ceea ce ar justifica…
Creşterea economică record de 8,2% în primul trimestru din 2008, reprezintă o uşoară supraîncălzire a economiei, fiind peste PIB-ul potenţial, a declarat miercuri, la…
Gabriel Carlig, creatorul Jolidon, unul dintre putinele branduri din industria usoara care au reusit sa iasa in strainatate, a cumparat compania Lilly Italia care…
Câştigul salarial mediu nominal net realizat în luna aprilie a fost de 1.282 lei, în creştere cu 24,8% comparativ cu perioada similară din 2007,…
Dacia a lansat marţi în România modelul în două volume Sandero, al cincilea autoturism dezvoltat de Renault şi Dacia pe platforma Logan (B0), la…
Miercuri se deschide la Romexpo târgul Bookfest 2008. Peste 150 de edituri vor expune, timp de 4 zile, aproximativ 50.000 de cărţi. Pentru 2.000…
Băncile şi-au relaxat standardele de creditare pentru populaţie, în special în cazul împrumuturilor ipotecare, în primele trei luni ale acestui an faţă de ultimul…
Niro Investment Group va investi în următorii cinci ani circa 200 milioane euro pentru demolarea construcţiilor din complexul comercial Europa din zona Fundeni-Colentina din…
Astra Asigurări a vândut companiei Omega SPV SRL clădirea City Business Center, unde este situat sediul central al asigurătorului, valoarea tranzacţiei ridicându-se la 30…
Creşterea economică de 8,2% înregistrată de România în primul trimestru, faţă de perioada similară a anului trecut, a fost de peste trei ori mai…
Compania Regatta anunta o crestere a vanzarilor de la 50% la 80% a proiectului Speranta Residence in numai patru luni. Situarea in zona centrala…
Libra Bank şi Rădăcini Motors au încheiat un parteneriat în urma căruia persoanele care practică profesii liberale pot cumpăra autoturisme Opel prin contractarea unui…
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în primele patru luni ale anului, au însumat 1,766 milioane turişti, în creştere cu 4,2 la sută…
Salariul mediu brut lunar va creşte, până în 2020, cu 166%, la 1.133 de euro (3.683 lei), comparativ cu nivelul estimat pentru acest an,…
Creşterea medie a preţurilor de consum se va stabiliza, în intervalul 2015-2020, la 2% pe an, ritm de aproape patru ori mai lent decât…
România a înregistrat în aprilie cea mai mare pondere a produselor alimentare în coşul de consum în rândul statelor Uniunii Europene, de 34,5%, aceasta…
Brokerul de credite Kiwi Finance va acorda, prin sucursala din Madrid, împrumuri muncitorilor români cu contract în Spania pentru a-şi cumpăra o locuinţă în…
Compania petrolieră Lukoil România, subsidiara grupului rus omonim, a redus, marţi, preţul motorinei cu opt bani pe litru şi pe cel al benzinei cu…
Europa Centrală şi de Est (ECE) va atrage în acest an investiţii de 100 miliarde euro, sprijinind o creştere economică solidă, în pofida temerilor…
Hyundai va produce începând cu 2011, în Rusia, o maşină low-cost pentru a-i face concurenţă modelului Logan al Dacia-Renault, iar oficialii coreeni iau în…
Sinteza din 6 noiembrie 2026 reunește noutăți despre centre de date pentru AI, comunicații optice prin satelit, copii de siguranță și administrarea accesului la…
Bursa de la București a prelungit pe roșu ședința de vineri, 6 noiembrie: indicele BET s-a depreciat cu 1,72% (−596,35 puncte), la 33.986,93 puncte,…
Consiliul Concurenței va finaliza în câteva luni, cel mai probabil în 2027, investigația privind scorul FICO și modul în care băncile schimbă informații pentru…
Activele totale ale instituțiilor de credit cu sediul în Uniunea Europeană au crescut cu 5,18% într-un an, de la 33,27 de mii de miliarde…
Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.
Publică materialul tău pe BaniSiAfaceriDescoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.
Îți trimitem o notificare în browser când publicăm știri noi. Te poți dezabona oricând.