2 treimi din activitatea de la BVB – concentrată de acțiunile de pe podium
23 iulie 2025Tranzacțiile cu acțiuni românești au depășit echivalentul a 10 milioane de euro, însă această lichiditate a fost polarizată. Citeste integral pe profit.ro – 2…
Tranzacțiile cu acțiuni românești au depășit echivalentul a 10 milioane de euro, însă această lichiditate a fost polarizată. Citeste integral pe profit.ro – 2…
Simtel Team cumpără integral compania Solar Bughea, deținută de Eugen Bazarciuc și implicată în dezoltarea de parcuri solare. Citeste integral pe profit.ro – Tranzacție…
Developerul imobiliar One United supune aprobării acționarilor accesarea unor finanțări de credit pentru finanțarea proiectelor One United Tower și One Cotroceni Office. Citeste integral…
Bursa românească a avut 2-a sesiune consecutivă de corecții. Citeste integral pe profit.ro – Volumele de la BVB au revenit la reperele de vacanță
Bursele europene au încheiat tranzacțiile în teritoriu negativ, pe fondul unui mix de rezultate financiare ale companiilor și al incertitudinilor din jurul negocierilor comerciale…
După un elan susținut de 5 sesiuni consecutive de creșteri, indicele celor mai lichide acțiuni românești a bătut în retragere. Citeste integral pe profit.ro…
La 41 de ani, cu un loc stabil de muncă într-un hub logistic și cu griji obișnuite – facturi, rate, viitorul copiilor – Vlad…
Deși ritmul achizițiilor s-a redus în prima jumătate de an, segmentul fondurilor de tip ETF de la BVB atinge un nou record din punctul…
Într-o sesiune în care o singură acțiune a depășit pragul unor transferuri de 1 milion de euro, indicele Bet a urcat pe o nouă…
Încă de la debut, operațiunea de piață de la Purcari a adunat ordine consistente. Citeste integral pe profit.ro – Oferta voluntară de preluare derulată…
Indicele BET a câștigat un procent și jumătate într-o piașă cu lichiditatea concentrată pe acțiunea-fanion de la BVB. Citeste integral pe profit.ro – Acțiunile…
Promovată la prețul de 1,53 lei/acțiune, operațiunea de buy-back derulată de fosta SIF Moldova strânge plasamente importante încă din prima zi de subscriere. Citeste…
În a 2-a jumătate a acestei luni, acționarii Purcari vor putea pune în vânzare titlurile deținute la prețul de 21,00 lei/acțiune. Citeste integral pe…
Pe o lichiditate sporită, indicele BET a atins o nouă valoare-record. Citeste integral pe profit.ro – Bursa câștigă un procent și atinge noi maxime…
Omul de afaceri turc Kilic Sinan a cumpărat aproape 8% din acțiunile JT Grup Oil, tranzacție anunțată ieri de Profit.ro. Citeste integral pe profit.ro…
Într-o sesiune în care bursa românească a găsit noi maxime istorice, clasamentul tranzacțiilor a avut o protagonistă inedită din piața AeRO. Citeste integral pe…
Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în ușoară scădere, cu 0,06%, după ce a recuperat pierderile din prima parte a sesiunii și a încheiat…
Afectat drastic de explozia costurilor de energie din anii 2021-2022, combinatul de aluminiu Alro Slatina are perspective de a intra într-un nou ciclu, impulsionat…
Tractat de acțiunile bancare, indicele BET a înregistrat o nouă valoare-record. Citeste integral pe profit.ro – Bursa câștigă un procent și atinge noi maxime…
Bitcoin a depășit pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul…
Bursele europene au înregistrat scăderi semnificative vineri, pe fondul temerilor legate de o posibilă escaladare a războiului comercial dintre Statele Unite și Uniunea Europeană.…
Indicele celor mai lichide acțiuni românești s-a retras după o secvență de 4 ședințe pozitive. Citeste integral pe profit.ro – Bursa încheie săptămâna de…
Investitorii au realizat plasamente în oferta lunii iulie de obligațiuni guvernamentale cu o cincime mai mari decât la exercițiul din iunie. Peste o treime…
Fosta SIF Moldova vizează lansarea unei operațiuni de buy-back la prețul de 1,53 lei/acțiune. Citeste integral pe profit.ro – Evergent Investments promovează noua ofertă…
Investiția în La Cocoș a fost privită cu scepticism, dar rezultatele magazinului din București au cântărit în decizia Morphosis Capital. Adrian Netea, director de…
Dario Amodei, directorul executiv al Anthropic, estima la Davos, în ianuarie 2026, că modelele AI ar putea ajunge în șase până la douăsprezece luni…
Sinteza CloudStory din 24 octombrie 2026 urmărește două evoluții confirmate privind disponibilitatea serviciilor cloud și AI. Incidentele de mai jos sunt rezolvate. Cloudflare închide…
Mihnea Crăciun, Managing Director Endeavor România, vorbește despre un sfat pe care îl dă și copiilor săi: e în regulă să faci greșeli și…
Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.
Publică materialul tău pe BaniSiAfaceriDescoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.