tbi bank a încheiat un parteneriat cu LEPAS, brand auto din portofoliul grupului chinez Chery, recent intrat pe piața din România, prin care va fi principalul partener de finanțare pentru persoanele fizice care cumpără autoturisme LEPAS. Prin programul LEPAS Financing, clienții pot accesa soluții de creditare cu dobânzi începând de la 4,9% pe an și beneficiind, până la finalul anului 2026, de un avantaj financiar de 5.000 de lei la achiziția unui autoturism LEPAS prin finanțare tbi bank.
Parteneriatul acompaniază extinderea LEPAS în România. Marca este reprezentată de importatorul Materom și are în prezent opt showroom-uri, cu planuri de a depăși în viitor 30 de locații la nivel național. Beneficiul de 5.000 de lei va fi oferit și cu ocazia deschiderii de noi reprezentanțe LEPAS, iar colaborarea include participarea brandului auto la Open Fest, seria de evenimente organizate de tbi bank în principalele orașe din țară.
„Piața auto din România se diversifică, iar intrarea unor branduri noi, precum LEPAS, aduce mai multe opțiuni pentru cumpărători. Finanțarea are un rol important în decizia de achiziție, mai ales atunci când clienții caută soluții accesibile și predictibile pentru o investiție semnificativă. Prin parteneriatul cu LEPAS, vrem să le oferim condiții atractive de creditare și să susținem dezvoltarea brandului pe piața locală, pe măsură ce rețeaua sa de reprezentanțe se extinde”, a declarat Ionuț Sabadac, VP Partners Enabling, tbi bank.
LEPAS a intrat oficial pe piața din România în 30 septembrie 2026, prin Materom Group, importatorul exclusiv al mărcii. Primul model disponibil este LEPAS L8, un SUV plug-in hybrid, iar brandul a prezentat recent și modelul L6 PHEV în cadrul Salonului Auto București. Compania pregătește extinderea atât a gamei de autoturisme disponibile pe piața locală, cât și a rețelei de dealeri. Pe măsură ce rețeaua se dezvoltă, soluțiile LEPAS Financing oferite de tbi bank vor fi disponibile pentru clienți din tot mai multe orașe ale țării.
„România este o piață importantă pentru dezvoltarea LEPAS, iar obiectivul nostru este să construim o rețea națională de reprezentanțe și să oferim clienților condiții cât mai bune pentru achiziția unui autoturism. Parteneriatul cu tbi bank ne permite să completăm oferta cu soluții de finanțare competitive, adaptate nevoilor cumpărătorilor. Pe măsură ce ne extindem prezența în țară, vrem ca accesul la finanțare să fie la fel de simplu și convenabil în fiecare reprezentanță”, a declarat Rodica Baciu, Deputy Director General, Grupul Materom.
La începutul anului, tbi bank a început o nouă etapă de dezvoltare după preluarea de către Advent International, unul dintre cei mai mari investitori de private equity la nivel global, care administrează active de aproximativ 100 de miliarde de dolari.
Articol furnizat de KomuniK – Comunicate de presa

