Drumul către un șantier, o inspecție sau o întâlnire dispusă de angajator poate reprezenta timp de lucru chiar dacă salariatul are un loc de muncă fix și călătorește în afara programului obișnuit. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a clarificat această situație prin hotărârea din 22 octombrie 2026, în cauza C-420/24, pornită de la un litigiu din România.
Pentru companiile care trimit personalul pe teren, decizia este relevantă la organizarea programului și la evidența deplasărilor. Totuși, calificarea juridică a timpului și plata concretă a orelor sunt probleme distincte: CJUE a interpretat dreptul european, fără să stabilească suma datorată salariatului din dosar.
Un litigiu românesc despre 31,5 ore
Cauza privește Sindicatul Drumarilor „Elie Radu”, care acționează pentru un membru identificat prin inițialele BZ, și CNAIR – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași. Curtea de Apel Iași a solicitat interpretarea normelor europene privind timpul de lucru.
Salariatul avea un loc de muncă fix la Iași și conducea serviciul de investiții, reparații capitale și calamități. În iunie 2021, la ordinul angajatorului, a efectuat deplasări la șantiere și la sediul central din București. Unele călătorii s-au desfășurat în afara orelor obișnuite.
Disputa a apărut după refuzul angajatorului de a plăti 31,5 ore corespunzătoare deplasărilor. Hotărârea europeană descrie acest istoric pentru a explica întrebările primite, nu pentru a confirma definitiv toate pretențiile formulate în proces.
Locul fix din contract nu exclude timpul de deplasare
CJUE a interpretat articolul 2 punctul 1 din Directiva 2003/88/CE. Potrivit soluției, timpul necesar deplasării dus-întors la un loc stabilit de angajator, diferit de locul fix sau obișnuit, pentru îndeplinirea atribuțiilor conform instrucțiunilor acestuia, trebuie considerat timp de lucru. Faptul că deplasarea are loc în afara programului nu schimbă această calificare.
Analiza urmărește trei elemente: exercitarea activității sau a funcțiilor, aflarea la dispoziția angajatorului și aflarea la locul de muncă în sensul dreptului european. Verificarea împrejurărilor concrete rămâne în sarcina instanței naționale.
În speță, angajatorul stabilea misiunile, destinațiile și modalitățile deplasării, întocmea ordinele și controla foile de parcurs. Vizitele pe teren și reuniunile din afara sediului făceau parte din atribuțiile obișnuite ale lucrătorului.
Prin urmare, menționarea unui sediu fix în contract nu este suficientă pentru a exclude automat călătoriile profesionale din timpul de lucru. Contează legătura deplasării cu atribuțiile și constrângerile impuse salariatului.
De ce contează și călătoria ca pasager
Într-una dintre deplasări, salariatul a avut la dispoziție un șofer. Curtea arată că și în această situație trebuia să respecte deciziile angajatorului, fără posibilitatea de a schimba data sau destinația și fără libertatea de a-și folosi timpul pentru interese proprii.
Intensitatea muncii ori randamentul nu sunt criterii care să decidă singure calificarea juridică. Așadar, absența condusului sau a unei activități productive vizibile în fiecare minut nu transformă automat călătoria în repaus.
Soluția privește deplasările profesionale descrise de Curte. Nu justifică tratarea automată a oricărui drum personal sau a navetei obișnuite dintre domiciliu și sediu drept timp de lucru.
Ce nu a decis Curtea despre plata orelor
Hotărârea precizează că remunerarea intră sub incidența dreptului național. Instanța română trebuie să soluționeze litigiul, folosind interpretarea europeană asupra naturii timpului de deplasare și verificând situația de fapt.
A doua întrebare, referitoare la timpul mediu săptămânal și calculul orelor suplimentare, a fost declarată inadmisibilă deoarece cererea nu explica suficient legătura dispozițiilor europene invocate cu soluționarea dosarului. Aceasta este o soluție procedurală, nu o confirmare pe fond a excluderii deplasărilor.
Companiile nu pot deduce din hotărâre un tarif nou, un spor uniform sau o plată automată pentru toate călătoriile. Aceste aspecte necesită examinarea regulilor naționale și a situației fiecărui salariat.
Ce pot verifica angajatorii
Publicația Online Bani și Afaceri recomandă, ca analiză practică, verificarea concordanței dintre atribuții, ordinele de deplasare, program și pontaj. O evidență care consemnează numai prezența la destinație poate omite perioade relevante pentru analiza timpului de lucru.
Planificarea unei inspecții ar trebui să țină seama și de durata traseului, iar documentele să descrie clar misiunea și intervalele efective. Revizuirea procedurilor împreună cu specialiștii în resurse umane și dreptul muncii poate reduce disputele dintre salariați și angajatori.
Surse: Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Hotărârea din 22 octombrie 2026, cauza C-420/24, Sindicatul Drumarilor „Elie Radu” împotriva CNAIR – DRDP Iași, ECLI:EU:C:2026:893, text oficial în limba română, EUR-Lex; Directiva 2003/88/CE din 4 noiembrie 2003, dispozițiile reproduse și interpretate în hotărâre.
Sursa: Imagine generata cu AI
