Invitație masterclass Adi Ploscaru (16 iulie 2020)

29 iunie 2020

Adi este trainer şi consultant financiar, fondator şi manager general AP Develop 4EX. Cu o experiență de peste 15 ani în industria financiară, Adi a lucrat cu peste 400 de companii mici și medii, cunoscând îndeaproape atât finanţatorii, cât și provocările cu care se confruntă antreprenorii și managerii din România.

Compania de training și consultanţă financiară pe care o conduce, își propune să vină alături de antreprenori pentru a înţelege mai bine finanţele afacerii și pentru a transforma managementul financiar într-un instrument de creștere.

Trainingurile, sesiunile individuale de consultanţă și coaching oferite de Adi au rolul de a ajuta antreprenorii să își cunoască financiar afacerea, pentru a crea sustenabil mai multă valoare și pentru a comunica mai bine cu finanţatorii, investitorii și ceilalţi parteneri.

Ce subiecte vor fi abordate în masterclass:
Planificarea afacerii cu rost
Putem spune, parafrazându-l pe Caragiale, că Planificarea este admirabilă, dar lipsește cu desăvârșire. Epuizarea resurselor este un efect al lipsei sau al planificării și execuției deficitare, reprezentând cauze importante ale eșecului în antreprenoriat.

Bugetul nostru cel de toate zilele
Pentru ca nu există obligație în ceea ce privește procesul de bugetare, deși teoretic știm că este important, practic nu construim un buget. Din păcate, gândim și acționăm mai mult pe termen scurt, de la o lună la alta, făcând micromanagement și reacționând la ce ni se întâmplă.

Cash is ... ?
În această perioadă, toată lumea acordă atenție sporită destinației banilor care ies din companie. Incertitudinea de la orizont necesită scenarii multiple, monitorizare atentă și măsuri rapide din partea ta.

Harta schimbării în managementul financiar?
Multe companii nu vor supraviețui, majoritate lor va scăpa, dar epuizată de resurse, iar puține vor ieși puternice și pregătite pentru creștere. Cum vei răspunde tu acestor provocări iminente?

Let’s BUDGET!

Pentru mai multe detalii accesați:
https://businessdays.kartra.com/page/BDM_AdiPloscaru


Video - Invitație masterclass Adi Ploscaru (16 iulie 2020)


Sursa: Business Days

 

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro