Ghetea: Targul BankingJobs, o initiativa extrem de fericita

20 noiembrie 2007

Compania Multi Media Net, editor al site-urilor www.BankingJobs.ro si www.BankingNews.ro, organizeaza în zilele de 21 si 22 noiembrie 2007, la Sala Palatului din Bucuresti primul targ al locurilor de munca din sectorul bancar - BankingJobs. Accesul vizitatorilor la expozitie este gratuit, programul de vizitare fiind de la orele 10.00 la 17.00. La eveniment vor participa, cu standuri proprii sau prin intermediul companiilor de recrutare, zece dintre cele mai importante banci din Romania: BRD – Groupe Société Générale, Raiffeisen Bank, Citibank, Banca Transilvania, UniCredit Tiriac Bank, Banca Romaneasca, Casa de Economii si Consemnatiuni, MKB Romexterra Bank si Oxygen Consulting (companie de recrutare ce reprezinta alte doua banci importante din Romania). Aceste institutii de credit vor pune 'la bataie' sute de locuri de munca la BankingJobs.

„Ideea targului dedicat joburilor din sistemul bancar s-a nascut firesc, pe fondul nevoii foarte ridicate de personal ce caracterizeaza acest domeniu.
Targul BankingJobs le va oferi o oportunitate de a intra în contact direct cu specialistii de resurse umane tuturor celor care doresc sa îmbratiseze meseria de bancher sau celor care vizeaza schimbarea actualului loc de munca. La randul lor, bancile au posibilitatea de a gasi persoane motivate si ambitioase care sa se alature echipelor proprii de profesionisti. Suntem convinsi ca Targul BankingJobs se va impune ca un punct de referinta pentru campaniile de resurse umane derulate de bancile din Romania”, declara Cornel Dinu, Directorul General al companiei Multi Media Net.

   
Radu Gratian Ghetea, Presedintele Asociatiei Romane a Bancilor si al Casei de Economii si Consemnatiuni declara: „Organizarea unui astfel de targ - al locurilor de munca pe domeniul bancar - este o initiativa extrem de fericita. Si asta, pentru ca deja, cu atatea banci în piata, se simte o acuta lipsa de personal calificat. Ca o gluma, as putea spune ca am început sa ne <batem> pe functionarii bancari si sa ni-i <furam> unii altora. Revenind la problema serioasa a acestui subiect, noi bancherii ar trebui sa fim multumiti de initiativa acestui targ, deoarece sunt convins ca nimeni nu va pleca de aici <cu mana goala>. Multi dintre vizitatorii acestui targ de joburi, care sunt cu adevarat bine pregatiti, îsi vor gasi un loc de munca plin de provocari într-un domeniu foarte interesant, iar ceilalti vor afla ce înseamna sa lucrezi într-o banca si, cine stie, mai tarziu, cand vor fi suficient de pregatiti, poate vom mai auzi de ei. De cealalta parte, noi, bancile, vom gasi aici persoane pe care sa ne dorim sa le angajam. Atata doar ca, pana acum, nu au stiut ce sa faca si cui sa se adreseze pentru a ajunge la noi. Sunt convins ca toata lumea va fi multumita”.

   
La randul sau, Directorul Executiv al Departamentului de Resurse Umane din cadrul BRD – Groupe Société Générale, Florin Luca apreciaza: "Pentru angajatorii din domeniul bancar, gasirea candidatilor potriviti a devenit în ultima perioada un demers extrem de complicat. Faptul ca BRD a reusit sa angajeze în ultimii cativa ani peste sase mii de persoane reprezinta, în acest context, o adevarata performanta. Aceasta performanta nu este însa deloc întamplatoare, pentru ca reprezinta conjugarea mai multor factori pe care experienta si profesionalismul echipelor BRD au reusit sa îi identifice si sa-i puna în valoare. Este vorba despre asigurarea unor programe complexe de formare profesionala, de urmarirea evolutiei în cariera, de climatul social, de exigenta privind performanta angajatilor si, nu în ultimul rand, de o politica salariala atractiva si cuprinzatoare. Într-o singura fraza, as descrie viata unui membru al echipei BRD în felul urmator: înveti neîncetat, esti rasplatit, evoluezi în cariera, esti parte din echipa, dar... muncesti de-ti <sar capacele>!"

   
„În mod evident, desi este cea mai veche banca din Romania, CEC nu face exceptie de la tendinta generala, si anume aceea a unei oarecare lipse de personal calificat în domeniul bancar. Ca urmare, avem usile deschise pentru tineri cu o pregatire temeinica”, adauga Radu Gratian Ghetea.

   
Targul se adreseaza absolventilor de facultati cu profil economic, studentilor din institutiile de învatamant de profil, celor cu experienta în domeniul bancar, precum si persoanelor, tineri în special, din alte domenii si care vor sa-si reorienteze cariera profesionala catre sistemul financiar-bancar. Din aceasta ultima categorie, foarte cautati sunt specialistii în vanzari, în conditiile unei concurente acerbe pe segmentele serviciilor bancare dedicate populatiei si întreprinderilor mici si mijlocii.

  
 „În principal vizam studentii în ultimul an, absolventi sau masteranzi ai facultatilor cu profil economic sau tineri profesionisti care doresc dezvoltarea unei cariere în domeniul bancar. Nu excludem însa absolventii facultatilor cu alt profil decat cel economic, precum politehnica, drept sau limbi straine”, precizeaza reprezentantii Departamentului de Resurse Umane din cadrul UniCredit Tiriac Bank, institutie ce va fi prezenta la Targul BankingJobs.

   
Evenimentul va reuni si seminarii organizate de o parte din bancile prezente, în cadrul carora participantii vor afla toate amanuntele legate de oportunitatile de cariera oferite de banci, cerintele si conditiile fiecareia, sistemele de pregatire si training, sistemele de recompensare si posibilitatile de avansare. Seminariile vor cuprinde o sesiune de prezentari, precum si una de discutii libere, în care candidatii vor putea adresa întrebarile proprii specialistilor de resurse umane ai bancilor. Acestea se vor desfasura în prima zi a Targului BankingJobs, dupa cum urmeaza: Citibank (ora 11.00), Raiffeisen Bank (ora 12.00), UniCredit Tiriac Bank (ora 14.00) si BRD (ora 16.00).

Despre site-ul BankingJobs

www.BankingJobs.ro este un site de joburi care vizeaza exclusiv sistemul financiar-bancar, cea mai mare parte a vizitatorilor fiind angajati ai bancilor sau persoane care vor sa obtina un loc de munca într-o banca. Portalul dispune de un numar de peste 2.000 de conturi, 80 la suta dintre utilizatori avand CV-ul completat. 

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro