Forumul Financiar Sud-Est European - o noua provocare

7 mai 2007

Intre 14 si 18 mai, cu sprijinul Bancii Nationale a Romaniei si al saptamanalului economic Banii Nostri,  Bucurestiul va gazdui o noua editie a Forumului Financiar Sud-Est European, transformandu-se, timp de patru zile, in cel mai important centru de dezbateri economico-financiare din Sud-Estul Europei. Vor fi prezentate perspectivele de dezvoltare economico-financiara ale tarilor din Sud-Estul Europei, atat ale celor care au aderat la 1 ianuarie, Romania si Bulgaria, precum si ale celor care aspira la statutul de membru UE, prin prezentarea de studii de caz din tarile care au facut parte din primele valuri de extindere a Uniunii Europene (Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda, Ungaria, Slovacia etc).

 

Invitatul special al editiei de anul acesta este domnul Klaus Liebscher, Guvernator al Bancii Nationale a Austriei, care, alaturi de Guvernatorul Mugur Isarescu, va dezbate in cadrul sesiunii dedicate guvernatorilor consecintele integrarii pentru economiile SE Europene; * evolutia principalilor indicatori economici in 2007: prognoze; *politici monetare in perspectiva aderarii la zona euro; * reglementari ale bancilor centrale.

 

Alaturi de ei vor fi Peter Medgyessy  (fost premier al Ungariei), Ludwik Sobolewski (CEO Bursa de Valori Varsovia), Kevin A Murray (COO Markets & Banking CEEMEA CitiGroup), Keving Chang (Director Credit Suisse First Boston), Pantalei Karasimeonov (Director Bursa de Valori Bulgaria), Emil Constantinescu (fost presedinte al Romaniei), Mihai Tanasescu (Presedinte Comisia Buget Finante Banci Camera Deputatilor),  Radu Ghetea (Presedinte Asociatia Romana a Bancilor), Andreas Maragkoudakis (CEO Banca Romaneasca), Nicolae Danila (Presedinte Executiv BCR), Petru Rares (Presedinte IBR & Senior Country Advisor NBG Group), Steven van Groningen (CEO Raiffeisen Bank Romania), Gerald Schreiner (Presedinte Volksbank Romania), Eugen Radulescu (CEO CEC), Septimiu Postelnicu (Presedinte Unicredit Leasing, Septimiu Stoica (CEO Bursa de Valori Bucuresti).

 

 "A patra editie a Forumului Financiar Sud-Est European trebuie privita de comunitatea de afaceri ca fiind o importanta oportunitate pentru dezbateri utile pe teme precum: stabilitatea financiara si monetara, viitorul economiei romanesti, integrarea economica europeana etc. Impreuna, putem transforma Bucurestiul in cea mai importanta capitala financiara din Sud-Estul Europei, prin asumarea unui rol mai insemnat in regiune, dupa 1 ianuarie 2007"- Mugur Isarescu, Guvernator BNR.

 

In cadrul editiilor precedente, Forumul Financiar Sud-Est European s-a bucurat de prezenta unor personalitati precum Jaime Caruana, presedintele Comitetului Basel (Comitetul pentru Supraveghere Bancara) si totodata Guvernator al Bancii Nationale a Spaniei, Ardian Fullani, Guvernatorul Bancii Nationale a Albaniei, Paul Mylonas, Economist Sef, NBG, Piotr Szpunar, Director Adjunct, Departamentul Macroeconomie si Analiza Structurala, Banca Nationala a Poloniei, Maria Lanzeni, Director, Departamentul Analiza Riscului, Deutsche Bank.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro