Clientii Cosmote si Romtelecom vor putea in curand sa acceseze internetul prin IPv6

14 iunie 2011

COSMOTE Romania a anuntat ca, in premiera pe piata din Romania, clientii care folosesc dispozitive compatibile vor putea in curand sa acceseze internetul de pe telefoanele lor mobile utilizand protocolul IPv6. De asemenea, Romtelecom a efectuat teste in retea care au dovedit capacitatea acesteia de a oferi tranzit IPv6 si servicii DNS pentru clientii wholesale ai companiei. In plus, Romtelecom lucreaza pentru a putea oferi, in perioada urmatoare, aceleasi facilitati clientilor sai rezidentiali si business, ale caror terminale sunt compatibile cu protocolul IPv6.

 

Pe 8 iunie 2011, Ziua internationala IPv6, Google, Facebook, Yahoo!, Akamai si Limelight Networks sunt doar cateva dintre organizatiile importante care si-au furnizat continutul utilizand noul protocol, pentru un maraton de testare de 24 de ore. Scopul acestei zile de testare este de a motiva organizatiile din industrie – furnizorii de servicii de Internet, producatorii de hardware, furnizorii de sisteme de operare si companiile web – sa isi pregateasca serviciile pentru IPv6 pentru a asigura o tranzitie de succes, inainte ca adresele IPv4 sa fie complet epuizate.

 

Ca parte din echipa de testare a Deutsche Telekom, COSMOTE Romania a lucrat intens pentru a le putea oferi clientilor o experienta de navigare imbunatatita prin intermediul unui protocol de Internet de noua generatie. Compania este incantata sa anunte ca testele pentru IPv6 au fost incheiate cu succes si in curand clientii sai se vor putea bucura de beneficiile suplimentare pe care acesta tehnologie le ofera, cum ar fi: multicasting nativ, securitate si mobilitate sporita.

Romtelecom, de asemenea, participa activ la Ziua IPv6, un website de test special dezvoltat pentru acest eveniment.

 

IPv6 (Internet Protocol versiunea 6) este un protocol de internet de noua generatie care va suplimenta pentru o vreme si in final va inlocui protocolul IPv4 folosit astazi.

IPv6 remediaza cateva dintre neajunsurile IPv4, in special numarul limitat de adrese disponibile a fi alocate, sustinand astfel cresterea continua a internetului ca o platforma deschisa si inovativa.

Pe langa faptul ca ofera un interval de adrese mai larg pe un format nou, IPv6 permite si sustine optimizarea planului de adresare contribuind astfel la cresterea stabilitatii, sustinand securitatea si oferind o noua dimensiune adreselor web si comunicatiilor.  

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro