Reducerea chetuielilor bugetare cu un un miliard de euro până la sfârşitul anului şi elaborarea unui proiect de buget realist pentru 2010. Sunt urgenţele cabinetului Boc 2, avertizează specialiştii, pentru că de acestea depind următorii bani de la FMI. În timp ce principala preocupare la Palatul Victoria este schimbarea social-democraţilor din funcţii, Legea restructurării agenţiilor guvernamentale stă pe masa magistraţilor de la Curtea Constituţională. În această lege sunt prevăzute mai multe măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, cum ar fi concediul fără plată sau disponibilizările de la agenţiile de stat. Această lege trebuia să intre în vigoare la începutul acestei luni, dar nu s-a putut aplica pentru că a fost contestată de PNL. În cazul în care documentul va fi declarat neconstituţional, Executivul va fi nevoit să găsească ale măsuri pentru a face economii de un miliard de euro şi pentru a atinge ţinta de deficit bugetar de 7,3%, atât cât cere Fondul Monetar. Dacă nu, riscăm să pierdem cea de-a treia tranşă de bani din decembrie. Vorbim de 1,56 miliarde de euro. O altă urgenţă a Executivului este bugetul pe 2010 în care trebuie prevăzute alte reduceri de cheltuieli pentru ca deficitul bugetar să scadă sub 6 la sută. Documentul ar trebui să fie gata până la sfârşitul acestei luni, adică până când vor veni experţii FMI în România pentru a ne evalua. Deocamdată, bugetul pe 2010 este încă în stadiul de realizare la Ministerul Finanţelor, acolo unde se fac toate calculele.
Unde trebuie sa reduca Statul si ce nu face!

