Cum ar trebui sa fie acordat venitul minim garantat si cat ar trebui sa fie acesta pentru a-şi atinge scopul social fără să afecteze piaţa muncii şi să irosească banii publici? Guvernul răspunde parţial, cârpind momentan legislaţia.
Principala modificare din Legea venitului minim garantat este decuplarea deciziei de acordare a ajutorului financiar de plata lui efectivă. De anul viitor, responsabilitatea va fi împărţită între primării, care vor întocmi în continuare dosarele şi anchetele sociale, şi agenţiile de prestaţii sociale, care vor efectua plăţile. În acest mod, premierul Boc susţine că venitul minim garantat va ajunge doar la persoane aflate cu adevărat în nevoie şi nu va mai fi plătit de primărie „pentru a nu mai fi un instrument de campanie electorală sau de mită electorală“.
Venitul minim garantat a suscitat discuţii aprinse încă de la introducerea sa în 2001, fiind în repetate rânduri contestat pentru impactul nefast asupra relaţiilor de muncă, dar şi pentru modul în care este distribuit: de la alcătuirea dosarelor, dovedită ilegală în unele cazuri, până la plata aleatorie, în funcţie de resursele financiare disponibile.
Sursa: Capital.ro

