Avocatul Alexandru Moldoveanu, asociat in cadrul casei de avocatura Tuca Zbarcea & Asociatii, una dintre cele mai mari case de avocati din Romania, spune ca situatia de insolventa inseamna, in fapt, insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru achitarea datoriilor certe, lichide si exigibile, situatie in care debitorul este obligat prin lege sa ceara deschiderea procedurii insolventei in maximum 30 zile de la aparitia acesteia.
Care sunt avantajele debitorului in cadrul procedurii insolventei?
1. Protectia debitorului impotriva pretentiilor creditorilor pe durata procedurii insolventei – de la data deschiderii procedurii insolventei se suspenda de drept toate actiunile judiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu exceptia cailor de atac declansate de debitor;
2. Furnizorii de servicii (electricitate, gaze naturale, apa, servicii telefonice etc) nu au dreptul, in anumite conditii, sa schimbe, sa refuze ori sa intrerupa temporar un astfel de serviciu catre debitor sau catre averea debitorului, daca acesta este un consumator captiv (cel care din anumite considerente nu poate alege furnizorul);
3. De la data deschiderii procedurii insolventei, nu se mai pot adauga dobanzi, majorari, penalitati ori cheltuieli creantelor nascute anterior datei deschiderii procedurii insolventei;
4. Actiunile introduse de catre administratorul judiciar ori de catre lichidator in vederea recuperarii creantelor debitorului sunt scutite de plata taxei de timbru;
5. Procedura de incetare a contractelor in derulare este simplificata.
6. Firma in insolventa poate fi redresata prin formularea si ulterior confirmarea unui plan de reorganizare. In aceste conditii, debitorul isi va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar.
Care sunt avantajele creditorilor in cadrul procedurii insolventei?
1. Caracterul transparent al procedurii insolventei – creditorii priviti atat individual, cat si în colectivitatea lor organizata (Adunarea creditorilor, Comitetul creditorilor) au dreptul la informare asupra tuturor aspectelor procedurii si la situatia financiara concreta a debitorului;
2. Cheltuieli reprezentand taxe judiciare de timbru mici – 120 lei;
3. Posibilitatea formularii cererii de admitere a creantei pentru creante neconstatate prin titlu executoriu.
Care sunt dezavantajele insolventei?
Dezavantaje atat pentru creditori cat si pentru debitor:
Perioda indelungata pe care o presupune desfasurarea procedurii insolventei;
Dezavantaje pentru creditori:
1. Riscul nerecuperarii/recuperarii partiale a creantei avand in vedere caracterul concursual al procedurii, mai ales in situatia în care debitorul nu dispune de active suficiente pentru acoperirea tuturor creantelor;
2. Suspendarea tuturor actiunilor judiciare si extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului ca urmare a deschiderii procedurii insolventei cu privire la acesta;
3. Suspendarea curgerii dobanzilor, a majorarilor si a penalitatilor de intarziere, ori a cheltuielilor de orice fel aplicabile creantelor banesti anterioare deschiderii procedurii;
4. Creantele creditorilor negarantati se achita doar dupa achitarea creantelor altor categorii de creditori (creditori garantati, creditori salariati, creditori bugetari etc).
Dezavantaje pentru debitor:
1. In Romania, mai mult de 90% din firmele aflate in insolventa intra in procedura falimentului care are ca finalitate radierea firmei respective;
2. Pierderea dreptului debitorului de administrare a firmei respective (cu exceptia cazului in care si-a declarat intentia de reorganizare).
Ce sa fac sa nu intru in insolventa?
Sfatul expertilor este ca in primul rand sa adopti un management de criza si restructurarea activitatii astfel incat sa se adapteze noii conjuncturi economice. Este esential sa fie asigurat acel flux de numerar care sa acopere platile curente.
Citeste pe
Incont.ro

