Sfaturi de la liderii DRUID.AI, Creatopy, Bunnyshell și Kinderpedia despre atragerea de investiții SEED și dezvoltarea de business

30 noiembrie 2023

Investiția în construirea unei comunități și atenția pentru experiența de utilizare sunt printre cei mai importante aspecte la care se uită fondatorii Kinderpedia, chiar în ciuda unei creșteri rapide la nivel internațional, a declarat Evelina Necula, Cofondatoare și Chief Marketing Officer al soluției digitale pentru management școlar și comunicare Kinderpedia în cadrul Investors’ Day, eveniment organizat de Techcelerator. De asemenea, Andreea Pleșea - Cofondatoare DRUID.AI, Dan Oros - CEO Creatopy și Alin Dobra - CEO Bunnyshell au vorbit despre ce au învațat din atragerea de runde de finanțare de milioane de euro.

 

Trebuie să îți construiești comunitatea, să continui să investești în ea și ceea ce trebuie să învățam acum mai mult că niciodată este că nu trebuie să te concentrezi doar pe veniturile lunare recurente (MRR), ci mai ales pe modul în care oamenii utilizează produsul în fiecare zi. Iar noi am ajuns într-un punct în care 85% dintre utilizatorii noștri din segmentul școlar folosesc zilnic Kinderpedia. De asemenea, alte nouă procente utilizează Kinderpedia de două - trei ori pe săptămână. Acesta este un angajament pe care ni-l asumăm: nu doar să ne extindem rapid, ci să fim alături de fiecare școală, să creștem împreună. Din punctul nostru de vedere, aceasta este o investiție foarte bună pentru că astfel evităm dezabonările”, a spus Evelina Necula despre cele mai importante lecții pe care le-a învățat de la lansarea Kinderpedia.

 

De la early stage la Serie A: rapoarte bine documentate, întâlniri, networking șio poveste bună

 

În cadrul panelului "Local innovation with global potential: Raising Series A in Romania", fondatori si CEO precum Andreea Pleșea - Cofondatoare DRUID.AI, Dan Oros - CEO Creatopy și Alin Dobra - CEO și Cofondator Bunnyshell au vorbit despre ce au învățat din atragerea unor runde de milioane de euro în 2023. Panelul a fost moderat de Cristian Dascălu, Cofondator și Managing Partner Techcelerator.

 

Dacă ești un start-up în faza de early stage este mai or să atragi investiții pentru că nu se negociază pe cifre, ci se evaluează mai mult capacitatea de execuție, dar pentru un scale-up trebuie să asiguri din timp potențiali finanțatori pentru că poate dura cel puțin trei luni să ridici o rundă de finanțare. Trebuie să fii pregătit să ai mai multe întâlniri, multe de tip follow-up, raporte bine făcute, și, din nou, întâlniri de follow-up. Pentru că până ajungi la comitetul investitorilor trebuie să convingi analiștii că meriți și ai nevoie de rapoarte, inclusiv financiare, bine documentate și o poveste bună”, a declarat Andreea Pleșea PhD, Cofondatoare si Global VP DRUID.AI.

 

Ea a adăugat că planurile DRUID.AI sunt ca la finalul anului 2024 - prima jumătate din 2025 compania să aibă 1.000 de clienți. De asemenea, DRUID.AI se va concentra pe piața din SUA, compania fiind deja în proces de a-și muta biroul din Dallas in hub financiar reprezentat de  New York.

 

“În această perioadă orice start-up care vrea să atragă o finanțare trebuie să fie atent la rata de creștere, la retenție și mai ales la retenția veniturilor nete și, în al treilea rând, la veniturile lunare recurente”, a afirmat Dan Oros, CEO Creatopy.

 

Managerul Creatopy a adăugat că este important să ai referinte și relații bune în domeniu și că, atunci când te hotărăști să atragi o investiție, să te dedici o perioadă atingerii acestui obiectiv.

 

Cei care își doresc să atragă finanțări SEED în perioada următoare trebuie să aibă cifre solide în ceea ce privește creșterea, veniturile și retenția, pentru că altfel nu cred că vor avea șanse să atragă investitori”, a spus Alin Dobra, Cofondator şi CEO al Bunnyshell.

 

“În cei aproape șase ani de lansare, Techcelerator a susținut peste 200 de start-upuri să crească, o parte dintre acestea atrăgând în total finanțări de peste 40 de milioane de euro. Programele noastre se adresează cu precădere start-upurilor în faza de atragere de investiții seed - de câteva sute de mii de euro și până în două milioane de euro. Dar toate programele noastre emblemă - AdvancingAI, Investment Readiness, Scale Match și Startup Reaktor - susțin aceste start-upuri să se dezvolte international și să devină atractive pentru VC-uri și investiții de milioane sau zeci de milioane de euro. În 2024 vom continua aceste programe și vom adăuga altele noi, crescând astfel numărul  companiilor create de romani pe care să le ajutăm să depășească cât mai rapid etapa de investiții  SEED și internaționalizare, iar, în câțiva ani, să ridice runde serie A precum invitații noștri de la această ediție Investors’ Day”, a declarat Cristian Dascălu, Cofondator și Managing Partner Techcelerator.

 

Astfel, ca parte a acestor inițiative de susținere a companiilor early-stage, opt start-upuri locale și-au prezentat pitchurile în fața juriului format din: Dan Mihăescu - Founding Partner GapMinder VC, Mircea Ghiță - Country Manager SeedBlink în România, Dan Călugareanu - Partner Early Game Ventures, Alexandru Seran - Investor Hellen's Rock Capital și Robert Herscovici - Investment Manager GapMinder VC.

 

Cele opt start-upuri sunt:

SalesOMMO - startup care creează o platformă de gestionare a vânzărilor, cu funcții care permit companiilor să-și automatizeze procesele de vânzări, să-și îmbunătățească comunicarea cu clienții și să urmărească performanța vânzărilor;

Cortex Hub AI - automatizează integrările API cu ajutorul inteligenței artificiale. Pentru clienți, aceste dezvoltări sunt de zece ori mai rapide și de zece ori mai ieftine;

Youni - aplicație bazată pe inteligență artificială prin care studenții pot identifica și aplica la universitatea potrivită;

NS Edge - permite companiilor să colecteze și să analizeze în timp real, în format grafic, date din diferite surse astfel încât să ia decizii mai rapide și mai eficiente pentru identificarea de potențiale atacuri cibernetice;

ERDA.ai - acționează ca un intermediar între client și departamentul de asistență pentru clienți. Toate întrebările și sarcinile care sunt repetitive sunt rezolvate automat. Produsul analizează rapid întrebările clienților, identifică intenția din spatele mesajului și oferă răspunsuri adecvate;

Easy-Sales.com - platformă SaaS care simplifică operațiunile de comerț electronic. Permite integrarea între platformele de e-commerce, marketplaces, curieri și alte tipuri de software pentru a crește vânzările și eficiența operațională;

theCord AI - platformă software as a service, un coach AI dedicat optimizării eficienței echipelor la distanță prin analizarea interacțiunilor dintre acestea (dinamica echipei) în cadrul întâlnirilor online;

AmabiexAI - este un asistent digital care sprijină monitorizarea și intervențiile medicale în mod automat, continuu și supravegheat. Combină tehnici de imagistică facială (fotopletismografie - rPPG), inteligență artificială generativă și algoritmi avansați pentru a schimba modul de diagnosticare, monitorizare, prevenire și tratament a patologiilor cronice;

Evenimentul a fost deschis cu un recital al tinerilor artiști Raluca Ciula (clarinet), Irina Petrescu (pian) și Claudiu Șuțu (saxofon), trei dintre bursierii programului Tinere Talente, derulat de Fundația Regaăa Margareta a României.

De asemenea, evenimentul a fost moderat de Marion Hegarty, ambasador pentru România al organizației Women in Tech Global și Claudiu Jojatu, fondator al agenției Milk&Cookies Studio.


Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro