Lucrează în telecomunicaţii, locuieşte în sectorul 1 al Capitalei şi este cel mai bine plătit angajat din România. Datele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală arată că, anul trecut, bucureşteanul a primit 1,3 milioane de euro. Adică, aproximativ o sută de mii de euro pe lună. Salarii anuale de peste un milion de euro s-au mai acordat şi în domeniul intermedierilor monetare dar şi în consultanţă pentru afaceri şi management. Vorbim tot de 2 bucureşteni care locuiesc în sectorul 1 al Capitalei. Pe poziţia a patra se află un angajat în domeniul colectării deşeurilor nepericuloase care a avut un venit anual de aproape 900 de mii de euro. Locul 5 este ocupat de asemenea de un bucureştean care lucrează în domeniul asigurărilor şi care a câştigat anul trecut peste 800 de mii de euro. În total, primii 10 români în topul salariilor au câştigat în 2008 aproape 9 milioane de euro. În privinţa profesiilor libere, avocaţii au avut anul trecut cele mai mari câştiguri. Pe prima poziţie se află un bucureştean care a primit în urma exercitării profesiei de avocat aproape 3 milioane şi jumătate de euro.
Realitatea TV

