România are resurse necesare astfel încât să treacă cu bine de iarnă, însă manevrele tehnice necesare pentru valorificarea resurselor pot dura până la zece zile, a declarat directorul general al Confederaţiei Patronale a Industriei Serviciilor şi Comerţului, Adrian Izvoranu. LukOil România este dispusă să importe păcură, iar de la compania Rompetrol se aşteaptă un răspuns, în privinţa asigurării necesarului zilnic de păcură, a declarat miercuri ministrul economiei, Adriean Videanu, în cadrul unei declaraţii de presă.
"În prezent, rezerva de stat are 202.000 tone păcură (n.r. care ar ajunge pentru 28 de zile). Petrom are capacitatea de a încărca 7.000 tone păcură zilnic. Nu avem informaţii de la Rompetrol, sperăm să avem un răspuns în următoarele ore. LukOil România are o rezervă de numai 7.000 tone păcură. În schimb, (companiile, n.r.) şi-au manifestat disponibilitatea de a importa din alte ţări, dacă va fi nevoie, dar nu va fi nevoie", a menţionat ministrul Videanu.
De asemenea, directorul general al LukOil România, membră a grupului rusesc LukOil, Constantin Tampiza, a declarat miercuri pentru NewsIn că va merge săptămâna viitoare la Moscova, pentru a vedea ce rezerve de păcură există acolo.
"Dacă va fi o necesitate, vom importa. Eu plec la Moscova săptămâna viitoare, ca să văd ce rezerve de sunt. Nu ştiu bilanţul de la sfârşitul anului", a explicat Tampiza.
Potrivit acestuia, LukOil România mai are o rezervă de 7.000 tone păcură.
Cantitatea pe care statul o va înlocui este de 7 milioane metri cubi gaze/zi (n.r. exact cantitatea care era livrată zilnic prin staţiile Isaccea şi Medieşul Aurit), cu 7.000 tone păcură/zi. Compania Petrom este dispusă să furnizeze, contra cost, aproximativ 70-75 kilotone de păcură pentru CET-uri, până la sfârşitul lunii ianuarie, potrivit reprezentanţilor companiei.
Azi, în depozite există un stoc de 2,18 miliarde metri cubi gaze. Astfel, gazele naturale ne pot asigura o autonomie de 60-80 zile", a mai spus ministrul Economiei.
Potrivit acestuia, stocurile sunt suficiente pentru a trece peste această iarnă.
Situatia de urgenţă instaurată miercuri de ministrul economiei Adriean Videanu are menirea de a trece mai rapid prin procedurile legale necesare introducerii combustibilului alternativ. Ministrul economiei a anunţat că s-a declarat situatie de urgenţă astfel încât operatorul sistemului naţional de transport al gazelor să poată funcţiona în condiţii optime, adica sa evite normele de cumparare a combistibililor, adica mai rapid, fara licitatii. Acum insa, este un moment prielnic pentru a face afaceri "sanatoase" – cumparam de la cine vrem cu ce pret vrem – cu statul, adaugam noi.

