O haină cu un cost de producţie de un leu poate ajunge în magazin la un preţ de douăzeci de ori mai mare. Smecherii se îmbogăţesc pe spinarea amatorului de chilipiruri care nu este protejat de nimeni în România. Bolnavi după etichete cu renume, românii cumpără orice şi de oriunde. Cine ar trebui să-i atenţioneze pe cumpărători şi cine să-i amendeze pe comercianţii profitori? Un exemplu: o esarfa a fost lucrată într-o fabrică de confecţii cu un cost de producţie de 100 de lei. Ea ar putea să coste şi 2000 de lei într-un magazin cu pretenţii.
Ca să scoată profit rapid şi să-şi acopere chiriile uriaşe, unele firme practică adaosuri comerciale de … 2000 la sută. O arată un raport al Gărzii Financiare.„Falsurile” cu etichetă de firmă se vând şi la colţ de stradă, dar şi în magazine cunoscute.
Maria Grapini
Ponderea falsului este foarte mare în domeniul textilelor. 45% jumătate din producţie este contrafăcută. Sugerez organelor de control să meargă prin malluri
După douăzeci de ani de economie de piaţă şi trei ani de la intrarea în Uniunea Europeană, încă bâjbâim după legi nescrise şi le interpretăm pe cele scrise. Pe fondul puterii de cumpărare tot mai scăzute, am putea avea parte de o avalanşă de produse contrafăcute.
Realitatea TV

