Principala responsabilitate a Consiliului de Administraţie al BNR în noul mandat va fi adoptarea euro, punctul final şi cel mai dificil fiind cursul de schimb la care se face trecerea, a declarat marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la audierile din Parlament. "Nu văd o altă chestiune mai importantă pentru următorul mandat decât trecerea la euro, care include stabilitatea preţurilor, dar şi stabilitatea cursului de schimb, respectiv asigurarea acestora de o manieră durabilă. Chestiunea vitală, punctul final şi cel mai greu, îl reprezintă cursul de schimb la care se face trecerea", a spus Isărescu.
El a reamintit că principala problemă în procesul de adoptare a euro o constituie în prezent reducerea deficitului bugetar, nu inflaţia sau dobânzile.
Banca centrală şi guvernul şi-au propus ca România să adopte moneda unică europeană în 2014, ceea ce înseamnă intrarea în ERM-2 (anticamera zonei euro) în 2012. Potrivit viceguvernatorului BNR Cristian Popa, intrarea efectivă în zona euro ar putea avea loc la 1 ianuarie 2015, dacă România primeşte decizie favorabilă în 2014.
Noul mandat al CA al BNR începe în 11 octombrie 2009 şi expiră la finalul lui 2014, suprapunându-se peste perioada decisivă pentru adoptarea euro de către România, confrm actualului obiectiv.
Adoptarea euro este condiţionată de îndeplinirea mai multor criterii, între care nivelul inflaţiei şi al dobânzilor, deficitul public (cel mult 3% din PIB) şi datoria publică (maximum 60% din PIB).
Referitor la situaţia actuală a dobânzilor în piaţă, Isărescu a subliniat că băncile, deşi au coborât "cu pasivele" (depozite), au rămas în urmă cu dobânzile la credite.
"Noi ne ducem cu dobânda în jos. Comparativ cu primăvara acestui an, băncile au coborât dobânzile la pasive, dar au rămas în urmă cu cele la credite. Sperăm să le dăm suficientă lumină să acţioneze şi la credite. În fond, este în interesul lor să reia creditarea", a afirmat guvernatorul.
În legătură cu absorbţia fondurilor europene, Isărescu a spus că era mult mai optimist în trecut şi că se întreabă acum de ce România nu este capabilă să atragă fondurile puse la dispoziţie de UE. "Eram mult mai optimist cu privire la capacitatea de absorbţie a fondurilor europene şi acum mă întreb de ce nu suntem în stare. Să fie birocraţia?", a afirmat guvernatorul.
Referitor la corecţia peste aşteptări a deficitului de cont curent, de la 12,3% din PIB spre 5% anul acesta, Isărescu a subliniat că este important în contextul actual ca economia să revină pe creştere, deoarece şi o corecţie suplimentară cu 1% din PIB ar fi extrem de dureroasă.
"Ne aşteptam la o corecţie de 2-3-4% din PIB pentru deficitul de cont curent. Acum vorbim de o scădere de aproape 8 puncte procentuale din PIB. Amintesc că am mai fost la cârma unei ajustări din poziţia de premier. Atunci, ajustarea a fost de 4,5% din PIB şi a fost extrem de dureroasă, venind şi pe fundalul unei recesiuni la noi, după trei ani de scădere şi o sărăcie cruntă în ţară, în perioada 1999-2000", a amintit Isărescu.
Pe de altă parte, el a subliniat că, prin contracţia PIB de anul acesta, economia românească revine practic la nivelul din 2007, în condiţiile în care anul trecut produsul intern brut a avansat cu 7,1%.

