Nici după al treilea trimestru din acest an piaţa auto nu îşi revine. Vânzările de autoturisme noi au scăzut în primele nouă luni ale anului cu aproape 60 de procente. În luna septembrie, dealerii auto au înregistrat printre cele mai mici vânzări din acest an. Statistica arată că vânzările de autoturisme noi sunt în continuă cădere. Dacă anul trecut, în septembrie, erau vândute peste 16 mii de maşini noi, luna trecută numărul acestora a scăzut cu 58 de procente, până la sub şapte mii de autoturisme. Vânzările dealerilor auto au fost mai mici şi în primele nouă luni ale anului. Faţă de perioada similaraă din 2008, vânzările s-au înjumătăţit, de la peste 150 de mii de maşini vândute în perioada ianuarie-septembrie 2008, la puţin peste 70 de mii de autoturisme comercializate anul acesta.
Şi mai rău stau vânzările autoturismelor produse în ţară. În luna septembrie au fost vândute mai puţine maşini autohtone cu 68 la sută, doar 2.550, iar raportat la primele nouă luni, numărul a fost mai mic cu 54 de procente. Cele mai multe maşini le-au vândut luna trecută cei de la Volkswagen şi Skoda, câte 708. Pe locul trei s-au clasat modelele Hyundai, urmate de cele Ford şi Renault.

