9 aprilie 2020

Decizie oficială: ordonanțele militare nu pot fi suspendate în instanță. Se supun însă controlului judiciar, potrivit Constituției

Decizia a fost luată într-un proces în care o fostă judecătoare de la instanța supremă a atacat una dintre ordonanțele militare emise de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) de la instituirea stării de urgență din cauza pandemiei de coronavirus și a solicitat suspendarea aplicării unora dintre prevederile acesteia, respectiv a celor cu privire la restricționarea circulației […]

9 aprilie 2020

Lege refuzată de Iohannis, avizată din nou: Antreprenorii pot fi acționari unici în mai multe SRL-uri, iar firmele pot avea mai multe sedii sociale într-o singură încăpere

Senatul a adoptat, miercuri, din nou proiectul de lege care anuleaază interdicția valabilă astăzi pentru firme și persoane fizice de a fi acționar unic în mai multe societăți cu răspundere limitată sau de a se asocia cu un acționar unic într-o asemenea societate, precum și obligația ca într-o cameră să aibă sediu social maximum o […]

9 aprilie 2020

Director de hotel: Firmele din turism să nu spere la profit, ci doar să supraviețuiască. Există însă și un avantaj

Nu este cazul ca firmele din industria ospitalității să spere la un profit pe anul 2020, ci mai degrabă să supraviețuiască, să-și acopere costurile și să rămână în joc, a declarat pentru Profit.ro Octavian Moldovan, consultant în turism și directorul general al hotelului Palatul Suter. El vede și un avantaj după această ciriză, și anume […]

9 aprilie 2020

Orlen din Polonia îşi deschide prima benzinărie din Germania sub brand propriu

Compania poloneză de rafinare PJN Orlen şi-a deschis prima benzinărie sub brandul Orlen din Germania, relatează The First News. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Orlen din Polonia îşi deschide prima benzinărie din Germania sub brand propriu".

9 aprilie 2020

Recolte agricole: Spania mizează pe şomeri şi imigranţi

Guvernul spaniol a anunţat că va favoriza angajarea de şomeri şi străini pentru a garanta că agricultura dispune de mână de lucru pentru recolte în condiţiile în care frontierele sunt închise în contextul pandemiei, notează Le Figaro. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza […]

9 aprilie 2020

Criza Coronavirus - LIVE TEXT: A doua zi consecutiv cu aproape 2.000 de morți în SUA

Citeste integral pe profit.ro - Criza Coronavirus - LIVE TEXT: A doua zi consecutiv cu aproape 2.000 de morți în SUA

9 aprilie 2020

Criza Coronavirus - LIVE TEXT: Crește numărul deceselor în România

Citeste integral pe profit.ro - Criza Coronavirus - LIVE TEXT: Crește numărul deceselor în România

9 aprilie 2020

INFOGRAFIC Statele lumii răspund la criza coronavirus cu o inflație fără precedent. Peste 10 trilioane de dolari în viramente de cash și achiziții de bonduri

De la începutul crizei, băncile centrale au operat tăieri de dobândă în echivalent cu mai mult de 3 puncte procentuale la nivel agregat și au angajat echivalentul a 10% din PIB-ul mondial în stimulente monetare și 5 trilioane de dolari de noi cheltuieli guvernamentale. Lumea se îndreaptă către recesiune, pentru multe țări va fi cea […]

9 aprilie 2020

Pe Profit Insider: Metrorex - negocieri cu patru companii

Metrorex - negocieri cu patru companii. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize […]

8 aprilie 2020

Elveţia îşi pierde statutul de economie cu cele mai scăzute costuri de finanţare din lume

Randamentele obligaţiunilor elveţiene au crescut peste cele din Germania pentru prima dată în ultimii ani, Elveţia pierzându-şi astfel poziţia de economie cu cele mai scăzute costuri de finanţare din lume, poziţie deţinută vreme îndelungată, potrivit The Wall Street Journal. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici […]

8 aprilie 2020

Topul celor mai activi giganţi bancari care vând bondurile externe ale României. Citigroup, ING şi Erste au fost pe podium în topul dealerilor de obligaţiuni externe în 2019. Americanii de la JP Morgan ocupă locul şase

Citigroup Global Markets Limited, ING Bank şi Erste Group Bank au fost în 2019 pe podium în clasamentul dealerilor programului de finanţare externă pe termen mediu MTN (me­dium term notes), fiind urmate de BNP Paribas şi UniCredit Bank, con­form datelor de la Ministerul Finanţelor. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral […]

8 aprilie 2020

Pentru ţările din Europa de Est, estimările economice care în urmă cu două săptămâni erau cel mai pesimist scenariu au devenit scenariul de bază. Atât de puternic este impactul pandemiei. Dar şi atât de slabe sunt modelele de prognoză

Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Pentru ţările din Europa de Est, estimările economice care în urmă cu două săptămâni erau cel mai pesimist scenariu au devenit scenariul de bază. Atât de puternic este impactul pandemiei. Dar şi atât […]

8 aprilie 2020

Mare surpriză: Premierul Ludovic Orban anunţă că şi angajaţii de la stat vor intra în şomaj tehnic

Premierul Ludovic Orban a anunţat, miercuri seara, că guvernul are în vedere o reglementare care să prevadă intrarea alternativă în şomaj tehnic a angajaţilor de la stat. El a precizat că nu sunt vizate instituţiile implicate în lupta împotriva coronavirusului. Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click […]

8 aprilie 2020

Premierul Ludovic Orban anunţă că şi angajaţii de la stat vor intra în şomaj tehnic. „Deja măsura este gândită şi urmează să fie implementată. Jumătate din angajaţi lucrează 15 zile, restul de 15 zile urmând să fie într-o formă de şomaj tehnic, plătiţi la fel cum sunt cei în şomaj tehnic cu 75%"

Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Premierul Ludovic Orban anunţă că şi angajaţii de la stat vor intra în şomaj tehnic. „Deja măsura este gândită şi urmează să fie implementată. Jumătate din angajaţi lucrează 15 zile, restul de 15 […]

8 aprilie 2020

Vlad Popescu, CEO al Norofert: Planurile de extindere în SUA nu sunt afectate, dar sunt un pic ponderate. Norofert are o valoare bursieră de 33 mil. lei

Vlad Popescu, fondator şi director general al Norofert (simbol bursier - NRF), cel mai mare producător de inputuri ecologice din România şi cea mai recentă companie listată la Bursa românească, spune că pandemia de COVID-19 nu a întrerupt planurile de extindere a companiei pe piaţa americană, dar le-a îngreunat. Acest articol publicat in categoria "Revista […]

8 aprilie 2020

Cu o capitalizare de 6,7 mld. euro, compania din spatele jocurilor The Witcher ajunge liderul bursei de la Varşovia, depăşind banca PKO (6,25 mld. euro capitalizare)

CD Projekt (simbol bursier – CDR), compania care se află în spatele seriei de jocuri The Witcher, a ajuns la o valoare bursieră de 30,6 miliarde de zloţi polonezi (6,7 mld. euro) şi a depăşit cea mai mare companie listată la Bursa de la Varşovia – banca PKO Bank Polski, cea mai mare instituţie de […]

8 aprilie 2020

Telemunca şi provocările ei. Urmăriţi ZF Live joi, 9 aprilie 2020, ora 12.00 cu Cristian Popescu, CEO SAP România

Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Telemunca şi provocările ei. Urmăriţi ZF Live joi, 9 aprilie 2020, ora 12.00 cu Cristian Popescu, CEO SAP România".

8 aprilie 2020

Cu ce se deosebeşte la Bursă criza din 2020 faţă de cea din 2008: mai mult curaj al investitorilor, revenire probabil mai rapidă a acţiunilor

Unii români nu se tem de prăbuşirile bursiere din ultimele săptămâni şi îşi deschid conturi de tranzacţionare, fiind atraşi de preţurile scăzute ale acţiunilor, reacţie care îi determină pe cei mai vechi brokeri din piaţă să considere că Bursa de la Bucureşti este mai vioaie în criza din 2020 faţă de criza din 2008. Acest […]

8 aprilie 2020

Cum a trecut un producător de pantofi sport la confecţionarea de viziere în criză. Urmăriţi ZF Live joi, 9 aprilie 2020, ora 12.45 cu Radu Jitaru, fondatorul brandului de pantofi sport S-Karp

Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Cum a trecut un producător de pantofi sport la confecţionarea de viziere în criză. Urmăriţi ZF Live joi, 9 aprilie 2020, ora 12.45 cu Radu Jitaru, fondatorul brandului de pantofi sport S-Karp".

8 aprilie 2020

Ce rol va juca IT-ul în noua eră economică. Urmăriţi ZF Live joi, 9 aprilie 2020, ora 12.30 cu Andrei Pitiş, investitor in IT

Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Ce rol va juca IT-ul în noua eră economică. Urmăriţi ZF Live joi, 9 aprilie 2020, ora 12.30 cu Andrei Pitiş, investitor in IT".

8 aprilie 2020

ZF Live. Bianca Preda, business manager, Creative Business Management: Există cerere mare de cursuri noi pe zona de fiscalitate şi explicare a noilor măsuri luate de guvern

În această perioadă, tot mai multe companii sunt interesate de cursuri noi de fiscalitate şi de cursuri care să îi ajute să înţeleagă modul în care se aplică măsurile economice pentru sprijinirea mediului de afaceri anunţate de guvern, afirmă Bianca Preda, business manager în cadrul companiei Creative Business Management. Acest articol publicat in categoria "Revista […]

8 aprilie 2020

ZF Live. Marius Dorin Lulea, vicepreşedintele Colegiului Diriginţilor de Şantier: Se caută soluţii astfel încât să se poată lucra în continuare

Marius Dorin Lulea, vicepreşedintele Colegiului Diriginţilor de Şantier, organizaţie nonguvernamentală care reprezintă interesele a circa 1.500 de diriginţi de şantier din România, spune că la momentul actual circa 90% din investiţiile făcute în construcţii sunt făcute de antreprenori români, iar aceştia trebuie sprijiniţi, astfel încât lucrările să continue, iar oamenii să nu fie daţi afară. […]

8 aprilie 2020

#SOLIDARITATE Medicii români care îşi ajută colegii din Italia: Vom da maximul posibil

Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "#SOLIDARITATE Medicii români care îşi ajută colegii din Italia: Vom da maximul posibil".

8 aprilie 2020

Alte cinci decese la pacienţi confirmaţi cu COVID-19. Numărul morţilor din România ajunge la 220

Acest articol publicat in categoria "Revista Presei" poate fi citit integral in "Ziarul Financiar". Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul - "Alte cinci decese la pacienţi confirmaţi cu COVID-19. Numărul morţilor din România ajunge la 220".

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro