Bugetarii ies şi azi in stradă. Două pichete, unul la Administraţia Prezidenţială, şi altul la Guvern, sunt organizate de către sindicalişti. Miercuri, insă, 60.000 de oameni sunt aşteptaţi la cel mai mare miting din ultimii 20 de ani. Cele cinci confederaţii sindicale vor strânge oamenii in faţa Guvernului, atât bugetari cât şi salariaţi din sectorul privat. 19 mai este ziua in care se implinesc trei ani de la referendumul de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.
Sindicaliştii vor protesta in Piaţa Victoriei impotriva măsurilor de austeritate anunţate de Guvern, in urma memorandumului convenit cu Fondul Monetar Internaţional. Cele cinci mari centrale sindicale din România spun că vor strânge peste 60.000 de oameni, din toate sectoarele de activitate, şi vor bloca centrul Capitalei timp de două ore, intre orele 11.00 şi 13.00.
Astfel, Cartel Alfa aduce 15.000 de oameni, Blocul Naţional Sindical (BNS) – peste 10.000, CNSLR Frăţia – 15.000 de sindicalişti, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) – circa 15.000 de persoane, iar Meridian – aproximativ 5.000 de oameni. Lor li se vor alătura 100 de ortaci din Valea Jiului, care vor veni in Bucureşti cu autocare.
Sindicaliştii spun că sacrificiile nu trebuie suportate doar de pensionari, bugetari şi copii. Ei propun ca măsuri, pentru limitarea deficitului bugetar la 6,8%, impozitarea progresivă a veniturilor, lărgirea bazei de impozitare şi combaterea eficientă a evaziunii fiscale.
De când preşedintele, Traian Băsescu, a anunţat măsurile de austeritate, cei afectaţi, pensionari, bugetari, mămici, ies in stradă aproape zilnic.
in funcţie de deciziile pe care le va lua Executivul, miercuri, sindicaliştii din transporturi pregătesc şi ei o premieră neagră: să intre toţi in grevă. Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat că a avut discuţii cu liderii din Metrorex şi Tarom şi că se pregătesc să intrerupă transportul sau, in cel mai bun caz, să asigure o treime din activitate.
Profesorii nu vor mai trece nicio notă in cataloage, incepând de miercuri, iar pe 31 mai ameninţă şi ei cu greva generală.
Antena 3

