La o prima privire, Laos nu prea are cum sa prezinte un mediu favorabil pentru investitii straine. Investitorii sunt insa de alta parere.
Tara de 6,5 milioane de locuitori, izolata in sud-estul Asiei, ofera o piata minuscula, iar expertii spun ca fenomenul coruptiei este foarte raspandit. Mai mult, marturiile strainilor care au vizitat Laos in interes de afaceri sau turistic vorbesc despre o serie de inselaciuni. Clar, nu este un mediu propice pentru investitii. Totusi, de ce curg banii companiilor straine catre Laos?
Investitiile straine directe au crescut cu 40% in fiecare din ultimii doi ani, mai ales pentru ca tarile vecine s-au inghesuit sa investeasca in sectorul hidroenergetic si cel al exploatarii resurselor. Astfel s-a creat un mediu propice pentru investitii imobiliare, care a atras o serie de dezvoltatori din China. De asemenea, companii vestice, cum ar fi Coca-Cola pariaza pe Laos.
Chiar daca nu este o piata importanta, Laos este atractiva datorita resurselor naturale pe care le pune la bataie pentru a genera dezvoltare economica. Cum resursele sunt cele mai tentante pentru investitori, acestia nu ezita sa mearga si sa-si plaseze banii in Laos.

