Cele patru legi aflate în Camera Deputaţilor legate de sistemul financiar iniţiate de senatorul Daniel Zamfir (PSD) vor duce la o reducere a creditării populaţiei şi companiilor, creşterea dobânzilor şi vor afecta negativ semnificativ PIB-ul, potrivit datelor unui studiu privind proiectele legislative cu impact asupra contractelor de credit cu consumatorii realizat de KPMG la solicitarea Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).
Acest articol publicat in categoria „Revista Presei” poate fi citit integral in „Ziarul Financiar„.
Click aici pentru vizualiza articolul integral articolul – „KPMG: Cele patru legi din Parlament iniţiate de Daniel Zamfir vor duce la reducerea creditării şi vor afecta semnificativ economia. O reducere de 5% a creditării echivalează cu o scădere de 2,64% din PIB. Putem vedea efecte negative în lanţ la nivelul întregii economii„.

