Guvernul vrea ca ANAF să colecteze până la finalul anului cu 5 miliarde de lei peste planul stabilit inițial, au transmis surse guvernamentale pentru Profit.ro. Asta ar însemna 193,3 miliarde lei față de 188,3 miliarde lei, cât este acum planul ANAF pentru perioada august-decembrie. De asemenea, Guvernul vizează un impact de 5 miliarde de lei din reducerea cheltuielilor cu bunuri și servicii. Măsurile ar trebui să ajute Guvernul să limiteze pe final de an creșterea deficitului bugetar, care, potrivit datelor Profit.ro a trecut de 4% pentru primele șapte luni.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro