Google a facut cea mai mare achizitie europeana de pana acum prin cumpararea cu 400 de milioane USD a startup-ului britanic DeepMind, companie specializata in inteligenta artificiala.
Conform BBC, DeepMind a fost fondat de catre un specialist in neurologie in varsta de 37 de ani Demis Hassabis, alaturi de Shane Legg si Mustafa Suleyman. Compania este specializata in algoritmi si invatare automata, facilitati pe care le propune sectorului de comert electronic si a celui de jocuri video.
Google nu a confirmat oficial suma achiziteie, iar reprezentantii DeepMind s-au abtinut de la comentarii.
Google, Facebook, IBM sau Yahoo s-au concentrat in ultima vreme pe alternativele oferite de inteligenta artificiala pentru dezvoltarea afacerilor lor. Google a manifestat un interes accentuat prin constructia de masini care se conduc singure sau de roboti. Mai mult, compania a anuntat la jumatatea anului trecut ca a incheiat un parteneriat cu NASA, parteneriat care prevede colaborarea in sensul cercetarii inteligentei artificiale intr-un laborator comun, „Quantum Artificial Intelligence Lab”. Proiectul vizeaza utilizarea calculatoarelor foarte puternice si formulele matematice complexe pentru imbunatatirea stiintelor aeronautice si a explorarii spatiului.
La inceputul anului, Google a mai facut o achizitie. Atunci cumpara producatorul de roboti militari Boston Dynamics. Pretul platit de google pentru companie nu a fost dat publicitatii.

