Listarea Fondului Proprietatea până la sfârşitul acestui an rămâne plauzibilă, însă depinde şi de grăbirea numirii unui manager de fond, a spus marţi preşedintele directoratului Fondului, Daniela Lulache. Ea a precizat că Fondul vrea să acorde dividende în valoare de 2 bani (0,02 lei) pe titlu din profitul aferent anului 2008, valoare triplă faţă de dividendele plătite din profitul pe 2007.
Distribuirea de dividende este condiţionată, însă, de acceptul acţionarilor de a reduce capitalul social al Fondului şi schimbarea politicii contabile, prin adoptarea celei impuse de Ordinul CNVM, care prevede ca pierderile din scăderea valorii participaţiilor din portofoliu să fie reflectate în capitalurile proprii şi nu în contul de profit şi pierdere.
Propunerea Fondului va fi discutată în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor de la sfârşitul lunii aprilie.
Fondul va propune acţionarilor, la aceeaşi şedinţă a acţionarilor, reducerea cu 24% a capitalului social prin scăderea valorii nominale a acţiunii pănă la 0,76 lei, de la 1 leu, pentru a putea distribui acţionarilor dividende din profitul anului trecut.
Scăderea valorii activelor Fondului, în urma deprecierii participaţiilor de pe Bursă, face imposibilă distribuirea de dividende, în condiţiile legii, fără o reducere a capitalului.
Fondul Proprietatea are în portofoliu acţiuni la 88 de companii, majoritatea din domeniul energetic.

