Numarul românilor care vor lua prime de Paste s-a redus in 2010, cu aproape 50%, potrivit unui sondaj realizat de site-ul Jobsinro.ro. Doar 34% dintre angajatii români au fost informati ca vor lua prime de Paste, comparativ cu 66% anul trecut. Potrivit studiului, in unele cazuri, primele urmeaza sa fie acordate sub forma unor tichete de masa sau tichete-cadou.
Circa 60% dintre cei intervievati au afirmat ca in 2010 nu vor lua prima de Pasti, sase procente spun ca nu stiu si doar 34% au raspuns afirmativ. Dintre angajatii care au fost informati ca vor lua prima de Pasti, 58% nu stiu sub ce forma va fi acordata aceasta, 26% spun ca vor primi bani, 9% tichete-cadou si 7% tichete de masa.
De asemenea, un sfert dintre românii care au declarat ca vor lua o prima de Paste nu stiu care va fi valoarea acesteia. 15%, fata de 25% in 2009 sustin ca aceasta va avea o valoare cuprinsa intre o suta si doua sute de lei, 9% spun ca vor primi sub o suta de lei si doar 7% peste doua sute de lei.
Sondajul de opinie realizat de Jobsinro.ro s-a desfasurat la nivel national, pe un esantion de peste o mie de persoane, in perioada 24 – 30 martie.

