La o pizzerie, ziua de muncă începe cu mult înainte să intre primul client. Cineva cumpără ingredientele, pregătește aluatul și își organizează oamenii pentru ora la care trebuie să iasă primele comenzi. Până să încaseze un leu, antreprenorul a cheltuit deja bani și a pus la lucru timp pe care nu îl mai poate recupera. De aceea, când curentul se oprește chiar înainte de coacere, nu se sting doar niște becuri. Se poate pierde munca întregii dimineți.
Asta reclamă Restaurantul Blues în mesajul despre Blues Artizan, de pe Calea Șagului 163 din Timișoara: aluat pregătit, cuptor care urma să intre în lucru la ora 12 și o întrerupere pentru care, spune restaurantul, nu fusese avertizat. Autorii mesajului susțin că li s-a vorbit despre lucrări programate, dar că anunțul indica alte străzi. Relatarea lor trebuie lămurită punctual de operator. Întrebarea pe care o ridică depășește însă această adresă: cine se gândește la oamenii care trebuie să muncească în orele în care altcineva a decis să oprească alimentarea?
Nu avem răspunsul tehnic pentru această intervenție și nu putem hotărî dintr-o postare ce lucrări puteau fi mutate noaptea. Dar tocmai aici ar trebui să înceapă discuția despre o întrerupere planificată: ce alternative există și cine suportă consecințele fiecăreia? Dacă lucrările pot fi făcute în siguranță după închiderea afacerilor din zonă, de ce să fie oprit un cuptor la prânz? Dacă nu pot fi făcute atunci, explicația și avertizarea corectă sunt parte din lucrare, nu un detaliu care poate fi lăsat la urmă.
Un antreprenor avertizat poate renunța la o parte din producție, poate reprograma aprovizionarea, își poate anunța clienții sau poate căuta o soluție temporară. Un antreprenor care află când i s-au oprit utilajele nu mai are aceste opțiuni. Are aluat pe masă, angajați la lucru și comenzi pe care trebuie să le refuze. Diferența dintre cele două situații se măsoară în bani, chiar dacă nu apare în devizul intervenției.
Aici se vede cât de păguboasă este mentalitatea „facem acum, că ne vine nouă bine; se descurcă ei”. Nu afirmăm că acestea au fost cuvintele sau intenția celor implicați în cazul de față. Este însă felul de a gândi pe care îl recunoaște orice om căruia i se cere să absoarbă, fără explicații, costul unei decizii luate peste capul lui. Pentru cel care o ia, programul a fost respectat. Pentru celălalt, ziua de muncă s-a terminat înainte să înceapă vânzarea.
Din această nepăsare se naște sentimentul de sabotaj prin incompetență. Nu trebuie să presupunem o intenție de a distruge o afacere ca să vedem cât de mult o poate costa o organizare proastă. Este suficient ca pierderea ei să nu conteze pentru nimeni în momentul planificării. Când comoditatea unei echipe ajunge să cântărească mai mult decât munca tuturor celor afectați, costul nu a dispărut. A fost doar împins către alții.
Pentru că antreprenorul nu poate pune și cheltuielile pe pauză odată cu producția. Chiria nu se micșorează automat fiindcă astăzi nu a putut deschide. Salariile și obligațiile aferente nu dispar. Facturile ajunse la scadență trebuie plătite din banii care există în cont, nu din încasările pe care spera să le facă. Unele cheltuieli de producție se evită, unele taxe variază în funcție de activitate, dar obligațiile deja acumulate rămân. Iar ingredientele compromise sunt o pierdere în plus.
Să luăm un exemplu ipotetic, fără legătură cu situația financiară a Restaurantului Blues. Un local ar fi avut într-o zi vânzări de 6.000 de lei, fără TVA. După 2.400 de lei costuri variabile evitabile, i-ar fi rămas 3.600 de lei pentru cheltuielile fixe și rezultat. Dacă partea zilnică a costurilor fixe este de 2.200 de lei, o zi normală ar lăsa 1.400 de lei. O zi complet închisă, în care acei 2.200 de lei rămân de suportat și se mai aruncă marfă de 500 de lei, distinctă de costurile evitate, se încheie la minus 2.700 de lei. Diferența față de ziua normală este de 4.100 de lei, nu întreaga valoare a vânzărilor plus toate cheltuielile încă o dată.
Acesta este un calcul simplificat. În viața unei firme, lui i se adaugă discuția cu furnizorul care așteaptă plata, clientul care nu mai revine sau o comandă pentru care s-au făcut deja pregătiri. Prânzul de astăzi nu poate fi vândut de două ori mâine. O parte din clienți vor mânca în altă parte, dar restaurantul oprit nu își recuperează astfel banii. Iar pentru o afacere cu rezerve mici, câteva asemenea zile pot consuma exact suma din care urmau să fie plătite salariile.
Și totuși, când lucrurile merg bine, câștigul se împarte în multe direcții. Clientul are unde să ia masa. Angajatul are un venit. Restaurantul cumpără făină, legume, carne, ambalaje și servicii. Furnizorii lui își plătesc, la rândul lor, oamenii și facturile. Din activitatea aceasta se plătesc taxe și se fac alte cumpărături. Este un circuit pe care îl invocăm des când vorbim despre dezvoltare, dar pe care îl ignorăm prea ușor când programăm ceva care îl întrerupe.
Nu cerem ca rețeaua să rămână nereparată. Rețele Electrice explică public că mentenanța și modernizarea necesită întreruperi și că lucrările programate sunt anunțate clienților și autorităților. Nici lucrul noaptea nu este posibil peste tot: siguranța echipelor, zgomotul și activitățile care funcționează permanent trebuie luate în calcul. Dar aceste constrângeri cer o planificare mai atentă. Nu justifică scoaterea din discuție a costului suportat de afacerile din zonă.
Pentru Publicația Online Bani și Afaceri, aici este miza mesajului din Timișoara. Oamenilor care investesc și angajează nu le poți vorbi dimineața despre responsabilitatea de a plăti taxe, iar la prânz să le tratezi activitatea ca pe ceva ce se poate opri fără consecințe. Respectul pentru munca lor se vede în decizii concrete: când intervii, pe cine anunți, cât de exact anunți și ce faci când termenul promis nu mai poate fi respectat.
La capătul acestei discuții nu este o cerere de privilegiu. Este cererea de a fi luat în calcul înainte ca altcineva să decidă că ziua ta de muncă poate fi pierdută. Restaurantul o spune mai limpede decât orice discurs despre sprijinirea mediului de afaceri: „Nu cerem favoruri. Cerem doar să fim lăsați să muncim!”
Mesajul integral al Restaurantului Blues
⚡ CALEA ȘAGULUI, TIMIȘOARA. DIN NOU FĂRĂ CURENT. DIN NOU FĂRĂ NICIUN AVERTISMENT!
Astăzi, la Blues Artizan, aveam totul pregătit pentru a începe coacerea la ora 12:00. Aluatul dospit, palinele pregătite pentru cuptor. Și exact atunci, curentul s-a întrerupt!
Pentru a doua oară de când am deschis pizzeria!
Data trecută am aruncat toate palinele. Odată ce aluatul se prăbușește din cauza supradospirii, nu mai ai ce salva.
Ni s-a comunicat că alimentarea va fi reluată la ora 16:30. Numai că data trecută, după trei sau patru amânări succesive, curentul nici măcar n-a mai revenit în acea zi!
Mai revoltător este că ni s-a spus că întreruperea era programată. Doar că anunțul viza strada Ovidiu Balea și alte zone, NU Calea Șagului!
Cine răspunde pentru marfa aruncată, munca pierdută și clienții pe care nu îi putem servi? NIMENI!
Noi investim, muncim, plătim taxe, salarii și facturi. Încercăm să construim ceva frumos, dar suntem la mâna unei infrastructuri care ne lasă baltă fără niciun avertisment.
Nu cerem favoruri. Cerem doar să fim lăsați să muncim!
Ne cerem scuze clienților noștri. Din păcate, noi suportăm consecințele unor probleme pentru care nimeni nu pare să-și asume responsabilitatea.
Blues Artizan – Calea Șagului 163, Timișoara

