McDonald's spune ca din ce in ce mai putini oameni aleg sa manance in oras. Criza se simte chiar si pe segmentul restaurantelor fast-food, care vin cu cifre de afaceri semnificativ diminuate de provocarile crizei. Cel mai mare lant global de fast-food-uri, spune ca situatia din piata ii va afecta veniturile pana la sfarsitul anului.
Comentariul a venit odata cu anuntarea rezultatelor financiare pentru al doilea trimestru din 2013, rezultate care nu au reusit sa ajunga la nivelul previzionat de analisti. In perioada aprilie-iunie 2013 compania a realizat un profit de 1,4 miliarde USD, ceea ce reprezinta o crestere fata de perioada similara a anului trecut, cand profitul a ajuns la nivelul de 1,35 miliarde USD. Desi a fost inregistrata o crestere fata de 2012, a fost sub estimarile analistilor care se asteptau la o performanta mai buna a companiei.
Conform raportului McDonald's, vanzarile globale au crescut cu 1%, dar odata cu aparitia rezultatelor financiare, cotatiile companiei la bursa din New York au scazut cu 2,7%.
Conform BBC, CEO-ul companiei a anuntat ca si in perioada urmatoare vanzarile se vor mentine pe aceeasi linie.
Vanzarile in Europa au suferit o scadere de 0,1%. Vanzarile solide din Marea Britanie si Russia nu au reusit sa compenseze pierderile din Franta si Germania.

