Ultima oră
IAG încasează mai mult, dar câștigă mai puțin: combustibilul apasă asupra profituluiBulgaria dezvoltă un instrument de analiză a datelor pentru controalele asupra traficului de tranzitMistral cumpără SkipLabs pentru a îmbunătăți verificarea codului generat de AIPe scurt | 6 noiembrie 2026: centre de date AI, legături optice și siguranța cloudBET scade cu 1,72%, la 33.986,93 puncte; rulaj de 94,1 milioane lei, cu energia pe minusChirițoiu: Consiliul Concurenței va finaliza ancheta FICO în câteva luni; băncile riscă noi sancțiuni după dosarul ROBORBCE: activele băncilor din UE au crescut cu 5,2%, la 34,99 de mii de miliarde de euro; rata creditelor neperformante a ajuns la 1,99%Angajarea străinilor: praguri de cinci contracte și analiză în zece zile pentru ocupațiile deficitareIAG încasează mai mult, dar câștigă mai puțin: combustibilul apasă asupra profituluiBulgaria dezvoltă un instrument de analiză a datelor pentru controalele asupra traficului de tranzitMistral cumpără SkipLabs pentru a îmbunătăți verificarea codului generat de AIPe scurt | 6 noiembrie 2026: centre de date AI, legături optice și siguranța cloudBET scade cu 1,72%, la 33.986,93 puncte; rulaj de 94,1 milioane lei, cu energia pe minusChirițoiu: Consiliul Concurenței va finaliza ancheta FICO în câteva luni; băncile riscă noi sancțiuni după dosarul ROBORBCE: activele băncilor din UE au crescut cu 5,2%, la 34,99 de mii de miliarde de euro; rata creditelor neperformante a ajuns la 1,99%Angajarea străinilor: praguri de cinci contracte și analiză în zece zile pentru ocupațiile deficitare
Afaceri

Companiile urmaresc reducerea costurilor operationale la jumatate

ezultatele unei cercetări de piață, bazată pe opiniile și experiența administratorilor de proprietăți din cadrul companiilor globale, atestă preocuparea acestora mai ales pentru reducerea costurilor imobiliare. Potrivit unui studiu realizat de companiile Regus și Unwired Ventures, organizațiile care încep să iasă din recesiune urmăresc să reducă semnificativ costurile imobiliare, căutând să-și suplimenteze personalul fără a extinde însă și spațiul de lucru și să realizeze progrese reale din punctul de vedere al sustenabilităţii. Studiul realizat de cele două companii atestă faptul că obiectivul principal al organizațiilor constă în reducerea costurilor per angajat de la 19.000 de dolari la 7.000 de dolari în următorii ani, prin intermediul inovației, al mobilității și adoptării unui nou stil de muncă.

Raportul, denumit sugestiv ” Agility@Work”, se bazează pe experienţa colectivă a administratorilor de proprietăți din cadrul unor organizații globale precum Nokia, Accenture, BP, Barclays și The BBC, dar și pe studiile de caz furnizate de mai multe companii, printre care Vodafone, Banca Macquire și Interpolis. Analiza prezintă șase factori principali ce ar trebui luați în considerare pentru a obține acea reducere a costurilor per angajat: imobiliare, cultură organizațională, personal, tehnologie, transport și sustenabilitate.
Pentru ca obiectivul să fie atins, raportul include următoarele recomandări:

    * Imobiliare – strângerea datelor privind gradul de utilizare și cheltuielile de relocare pentru a identifica costurile de ocupare reale
    * Cultură organizațională – trecerea de la managementul bazat pe supervizare la o abordare orientată către rezultate
    * Personal – realizarea unor profiluri precise și înțelegerea nevoilor a patru generații de angajați; pentru prima dată, întâlnim la locul de muncă reprezentanți din patru generații: Generația Y (cei născuți între 1980 și 2000), Generația X (născuți între 1966 și 1977), ”Baby-Boomers” (1946 – 1965), dar și din generația tradițională (1928 – 1945). Deși cei mai mulți din această ultimă generație menționată sunt pensionați, există un procent în creștere al celor care preferă să vină în continuare la serviciu.
    * Tehnologie – combinarea și folosirea tuturor soluțiilor tehnologice potrivite pentru companii, astfel încât angajații să poată lucra de oriunde
    * Transport – reducerea necesității angajaților de a călători prin abordarea unui sistem policentric de muncă
    * Sustenabilitate – reducerea emisiilor de carbon ale unui număr mai mic de proprietăți prin adoptarea unor sisteme inteligente de management al construcțiilor

Mark Dixon, CEO Regus, declară: “Stilul nostru actual de muncă este fără doar și poate nesustenabil. El reprezintă o abordare tipică erei industriale, deci nu își mai are locul în lumea modernă de astăzi, fiind principalul factor sau doar un contribuitor semnificativ la problemele cu care ne confruntăm: de la echilibrul serviciu – viață personală de multe ori haotic, la starea riscantă în care se află bilanțurile multor companii și degradarea mediului. Adoptarea unui stil de muncă mai bun și înglobarea agilității în modul în care lucrăm ne vor permite să ne îmbunătăţim vieţile, afacerile şi să protejăm mediul.”

Philip Ross, CEO Unwired Ventures, declară: “Pe măsură ce organizațiile vor implementa sistemul ”Agility@Work”, se va ajunge la un punct maxim, moment în care cei mai mulți angajați vor avea libertatea de a alege locul în care își vor desfășura activitățile, acest lucru fiind posibil mai ales în situația în care companiile iși vor restrânge activitatea într-un singur sediu principal. Pe fondul acestei schimbări, se va declanșa o adevărată explozie de spații disponibile pentru “prestarea muncii în afara biroului”, dând astfel naștere la o rețea de locații terțe ce vor deveni noile spații de lucru. Această abordare, caracterizată de noile centre plasate practic între casă și sediul companiei, va fi crucială întrucât locațiile multiple generează o consolidare. Congestionarea traficului și problemele legate de mobilitatea prin oraș cu care ne confruntăm vor conduce, de asemenea, la o creștere a cererii pentru desfășurarea activităților în mai multe locuri.”

Exemple de studii de caz, incluse în raportul ”Agility@work”

MIcrosoft, Amsterdam, Olanda

Noul campus al companiei Microsoft din aeroportul Schipol din Amsterdam schimbă normele. Niciun angajat nu are un birou al său, iar stilul de lucru depinde de activitățile realizate. Mai multe spații au fost create, de la cele private, mici, destinate unor activități concentrate, întreprinse de una sau două persoane, la spații deschise și camere individuale private. Toți angajații dețin câte un laptop, însă locația nu este prevăzută cu servicii de telefonie fixă, soluțiile de mesagerie și de telefonie de la Vodafone și Microsoft asigurate angajaților fiind livrate direct către persoane, și nu către birouri. Aproape ca nu există hârtie în locația respectivă, angajații printează în medie doar o singură pagină pe zi.

Grupul Macquarie, Sydney, Australia

Angajații din noua clădire a Grupului Macquarie de pe Strada Shelley din Sydney au adoptat un stil de lucru ce depinde de activitățile desfășurate. Cei peste 2500 de angajați împart mai multe spații, fiecare putând alege locul ce se potrivește cel mai bine activității pe care o desfășoară la momentul respectiv. Spațiile sunt special amenajate, având ”o stradă centrală” și chiar o piață la fiecare etaj. Toți angajatii dețin câte un laptop și folosesc tehnologia wireless pentru a se conecta la internet, motiv pentru care fiecare poate lucra de oriunde. Grupul  Macquarie a redus consumul de hârtie cu 73%, iar una dintre cele mai surprinzătoare schimbări aduse de noul mediu constă în faptul că utilizarea lifturilor s-a redus cu 50%, angajații preferând să urce scările între cele 11 etaje.

Regus este lider pe piața globală a furnizorilor de soluții inovative pentru spațiile de lucru, cu o gamă variată de produse, de la birouri echipate complet la săli de întâlniri profesionale, spații de tip lounge și cea mai extinsă rețea de studiouri de comunicații video din lume. Regus oferă un nou mod de a munci, fie de acasă, pe drum sau într-un birou. Clienți precum Google, GlaxoSmithKline și Nokia s-au alăturat miilor de companii mici și mijlocii, aflate în dezvoltare, care beneficiază din externalizarea nevoilor legate de birou și spațiu către Regus, fapt ce le permite să se concentreze pe esența afacerii lor.

Peste 500.000 de clienți beneficiază zilnic de facilitățile Regus, disponibile la nivel global în 1.000 de locații, în 450 de orașe din 80 de țări, facilități ce oferă persoanelor și companiilor posibilitatea de a lucra oriunde, oricum și oricând doresc. În România, Regus deține trei centre de birouri localizate în București și amplasate în: Floreasca Plaza, City Centre (în zona Universitate) și World Trade Centre.

Compania Unwired este specializată în viitorul muncii. Prin intermediul cercetărilor, al prognozării, publicării diverselor date și organizării de evenimente, specialiștii Unwired prezic modul în care tiparele de lucru se vor modifica ca răspuns la tendințele politice, socio-economice și tehnologice. Compania a fost fondată în 1996 și a publicat peste 50 de rapoarte de cercetare, printre care ”Locuri creative”, pentru BBC, ”Noile milenii” pentru Nokia și Rio Tinto, precum și ”Sustenabilitatea locului de muncă”. Printre evenimentele organizate de Unwired se numără și conferințele WorkTech susținute în Londra, New York, Shanghai și Amsterdam.

Philip Ross este CEO în cadrul companiei Unwired Ventures. De-a lungul timpului, el a lucrat cu organizații precum Ernst & Young, Allen & Overy, GlaxoSmithKline, Cisco, McKinsey & Co, Nottingham City Council, PriceWaterhouseCoopers, Royal Bank of Scotland, Jones Lang LaSalle și Ericsson, la proiecte privind viitoarele concepte bazate pe noile tehnologii. Philip a fost vorbitor la mai multe conferințe din întreaga lume, inclusiv la forumul Wall Street Journal Europe CEO, cu privire la ”Convergența Tehnologiilor”, și la Summit-urile Globale CoreNet în Beijing, Auckland, Orlando, San Diego și Melbourne. În 1994, a scris și publicat raportul numit ”Biroul fără fire”. Este autorul a trei cărți referitoare la viitorul orașelor, al stilului și locului de muncă: ”Biroul creativ”, ”Biroul secolului 21” și ”Spațiu pentru a lucra”, toate făcute în colaborare cu Jeremy Myerson. De asemenea, și-a adus contribuția și la alte cărți, printre care ”Corporate Fool” și ”Spațiul de muncă responsabil”.

Alte articole

Ai o afacere, îți promovezi brandul personal sau reprezinți o instituție publică?

Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.

Publică materialul tău pe BaniSiAfaceri

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.