Grupul israelian de asigurări Clal vrea să vândă subsidiara din România, tranzacţia urmând să fie încheiată cel mai probabil în al doilea trimestru din acest an, a declarat pentru NewsIn directorul general al Clal România, Valentin Ţucă. "În prezent se poartă discuţii cu un fond de investiţii pentru vânzarea subsidiarei din România", a explicat Ţucă. El a motivat decizia companiei-mamă prin nevoia de a-şi optimiza resursele în actualul context economic. "Tranzacţia se doreşte a fi încheiată în al doilea trimestru din acest an", a spus Ţucă.
Directorul general al Clal România a arătat că afacerea din România este o investiţie de la zero (greenfield), care necesită constant aport de capital din partea companiei mamă, iar în situaţia actuală de criză "nu există nişte parametri clari în ce priveşte reîntoarcerea acestor investiţii".
Clal România şi-a început activitatea pe piaţa de asigurări din România în decembrie 2006. În 2008, firma a afişat afaceri de circa 2 milioane euro şi a ajuns la aproximativ 1.500 de clienţi. Pentru acest an, compania estimase afaceri de cel puţin 4 milioane euro şi 4.000 – 5.000 de clienţi.
Clal România este controlată de C.I.E. Holdings BV, Olanda, cu 99,95% din capitalul social, alţi acţionari având o participaţie de 0,05%. Clal Insurance Enterprise Holdings Ltd din Israel este acţionarul majoritar indirect, deţinând 100% din capitalul C.I.E. Holdings BV.

