Consiliul director al băncii CIT Group a aprobat duminică seara un acord cu un grup de importanţi deţinători de bonduri, care va menţine compania pe linia de plutire datorită unei finanţări de trei miliarde de dolari, a declarat o sursă din interiorul companiei, citată Reuters. CIT, furnizor de credite pentru aproximativ un milion de Întreprinderi Mici şi Mijlocii din SUA, urmează să anunţe ajungerea la un acord luni, înainte de deschiderea pieţelor financiare.
Grupul de deţinători de bonduri, care include Pacific Investment Management Company (Pimco) şi alţi importanţi investitori, ar urma să ofere CIT o finanţare de trei miliarde de dolari pe o perioadă de doi ani şi jumătate, potrivit unor surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Acordul la care s-a ajuns, după negocierile care s-au derulat zilele trecute, va permite CIT să-şi rezolve problemele de finanţare pe fondul crizei financiare. Fără un acord, CIT se confruntă cu spectrul falimentului, un efect care ar înrăutăţii efectele recesiunii pentru unii din clienţii săi.

