Care este prețul corect pe bursă? Inflația, valori uriașe pentru ultimii 40 de ani | Cristian Sima

Categorie: Actualitate, Afaceri, Bănci, Bursă, Economie, Video

*video filmat vineri, 1 iulie*
A fost o săptămână relativ liniștită pe Wall-Street, după spargerea rezistenței de 3800 S&P de săptămâna trecută. Nucleul inflației americane, cel pe care îl analizează FED, a ieșit +4.8%, foarte mare pentru ultimii 40 de ani. Dacă această inflație “core” va ajunge la 7%, atunci vom avea un record istoric, pentru inflația reală, cu totul, va fi peste 20%. Indicii europeni au avut o cădere liberă, după comunicarea acestei valori a inflației “core”. Dacă, de la acest nivel, bursele ar crește cu 30%, tot nu am ajunge la nivelul din ianuarie. Niciun comerciant nu mărește prețurile de plăcere, ci pentru că e forțat de furnizor să le crească. Noi trebuie să ajungem la nivelul din pandemie, după prăbușirea din martie 2020; acelea erau prețurile corecte. În China cresc enorm economiile populației, pentru că a început să crească șomajul. Șomajul, într-o economie precum a Chinei, va fi primul șoc foarte dur primit. Dorim ca sistemele totalitare să dispară, dar atunci când sunt mișcări de trupe, apar și dictatori. Când un dictator nu mai știe ce să facă cu propria populație, face ce a făcut Putin – distrage atenția cu un conflict. O criză economică, un șomaj mare în China, poate duce la o escaladare a unui conflict actual Rusia – Ucraina. La criza subprime din 2008, statul s-a gândit să intervină și a salvat unele companii. În 1929 – 1932, au rezistat, neajutate, doar câteva companii. Săptămâna viitoare va fi una grea, cu citirea șomajului vineri. Prețurile mari îți dau măcar iluzia că vei face profit, chiar dacă plata furnizorilor spune altceva. În curând începe comunicarea rezultatelor companiilor pe trimestrul al 2-lea

▶️▶️▶️▶️▶️Vă puteți abona pe www.celindra.ro și, pe lângă tranzacțiile pe care le puteți urmări real-time, vom putea să și dialogăm.

Mă puteți găsi și aici:
Facebook https://www.facebook.com/cristian.sima.315/
Instagram https://www.instagram.com/cristiansima2021/
Linkedin: https://www.linkedin.com/in/cristian-sima-075b394a/
Iar restul de videos pe canalul meu de YouTube unde postez cel puțin săptămânal.
https://www.youtube.com/channel/UCWgk…
Comandă cele două volume "Marea spovedanie a brokerului fugar" – despre momentul WBS, cât și despre alte subiecte economice și social-culturale.
Cărțile pot fi achiziționate de aici
https://www.cristiansima.ro/store/

Urmărește și VIDEO-ul despre imobiliare

#nyse #finance #fed #investment #trading #cryptomarket #macroeconomie #cristiansima #wallstreet #brokerulfugar #inflatie #stagflatie #bitcoin #actiuni #bursa #Investitiibursa


Video – Care este prețul corect pe bursă? Inflația, valori uriașe pentru ultimii 40 de ani | Cristian Sima


Sursa: Cristian Sima Feed your Greed

 


Alte articole