Cele două burse din Moscova, RTS şi Micex, au reluat tranzacţionarea, vineri, înregistrând noi creşteri masive, cu 15,5% şi, respectiv 23%, potrivit paginilor de internet ale instituţiilor, citate de AFP. "Am redeschis pieţele", au declarat purtătorii de cuvânt ai celor două burse, citaţi de AFP.
Ambele burse principale din Rusia, Micex şi RTS, opriseră tranzacţionarea acţiunilor, din motive tehnice, după ce titlurile listate pe burse s-au scumpit masiv, după o zi şi jumătate în care nu s-a tranzacţionat, relatează, vineri, Reuters.
Reprezentanţii Bursei Interbancare de Schimb de la Moscova, cu indicele principal Micex, spuseseră că suspendarea tranzacţionării, determinată de limite tehnice, ca urmare a vitezei de scumpire a acţiunilor, va dura până la noi comunicări din partea arbitrului pieţei financiare sau până la finalul următoarei şedinţei de tranzacţionare, de luni.
Oficialii Bursei de Valori de la Moscova, cu indicele principal RTS, au invocat aceleaşi motive pentru suspendarea tranzacţionării.

