Ministrul britanic de finanţe Alistair Darling a coborât luni taxa pe valoare adăugată cu 2,5 puncte procentuale, la 15%, cel mai mic nivel permis conform legislaţiei din Uniunea Europeană (UE), în încercarea de a impulsiona creşterea economică, arată Reuters. Costul acestei reduceri este estimat la circa 12,5 miliarde lire sterline/an. Darling a spus că reducerea se va aplica începând de luni, 1 decembrie, şi va dura 13 luni, diminuarea taxei fiind menită să încurajeze consumatorii să cumpere mai mult.
De asemenea, Darling a anunţat că impozitul pe venit va fi majorat la 45% pentru câştigurile de peste 150.000 lire sterline pe an (223.700 dolari), începând cu aprilie 2011, după următoarele alegeri. Nivelul maxim al impozitului pe venit este în prezent de 40%.
BBC şi The Sun anunţau luni că Alistair Darling va anunţa creşterea impozitului pe venit pentru contribuabilii înstăriţi, cu ocazia prezentării în linii mari a proiectului de buget pe 2009-2010.
Ministrul de finanţe a majorat previziunile cu privire la împrumuturile guvernamentale, la 78 miliarde lire sterline (116,3 miliarde dolari) pentru anul financiar 2008-2009, de la estimarea anterioară din luna martie, de 43 miliarde lire.
Pentru anul financiar 2009-2010, acesta a prevăzut că nivelul împrumuturilor va ajunge la 118 miliarde lire, în urcare faţă de estimarea din martie, de 38 miliarde lire sterline.
Darling a redus estimarea de creştere economică pentru acest an, de la 1,75-2,25%, la 0,75%, ceea ce arată că mediul economic a suferit o degradare semnificativă faţă de situaţia prevăzută în martie.
De asemenea, în raportul privind proiectul de buget, Darling a spus că ritmul de creştere economică va fi negativ în 2009, între -0.75 şi -1.25%.
Darling a spus că guvernul va amâna o creştere planificată a taxei asupra veniturilor impozabile ale companiilor mici. Taxa ar fi trebuit să crească uşor, la 22%, începând din aprilie 2009, de la nivelul actual, de 21%.
“Această măsură va susţine companiile mici, menţinând taxele la acelaşi nivel în 2009”, a spus Darling. “Cred că aceşti paşi vor ajuta companiile să depăşească actualele dificultăţi şi vor stimula investiţiile”, a spus oficialul.
Darling a extins un sistem de returnări de taxe, pentru a ajuta afacerile ce au fost în trecut profitabile, însă care înregistrează în prezent pierderi.

