Dobanzile la credite ar putea scadea abia dupa ce dobanzile platite de bancile comerciale pentru depozitele atrase se vor diminua considerabil, dar nu mai devreme de o luna sau doua, sustine Mihai Bogza, presedintele executiv al Bancpost. "Dupa ce s-a primit mesajul de la BNR ca exista solutii pentru lichiditati, este momentul sa se reintre in normal. Nu poti sa ai inflatie de sub 7% si dobanzi atat de mari la depozite, nu este sustenabil pe termen lung. Daca reusim sa reducem dobanzile la depozite, clientii isi vor permite din nou sa ia credite. Exista un decalaj in timp, de una-doua luni", a precizat Bogza, citat de Ziarul Financiar.
Desi Bancpost a ajuns, inca din toamna anului trecut, sa aiba un volum al depozitelor atrase mai mare decat cel al creditelor din bilant, ceea ce ii ofera o pozitie confortabila din punctul de vedere al lichiditatilor, oficialul bancii sustine ca institutia pe care o conduce va scadea "gradual, dar sustinut" dobanzile la depozite.
Afrmatiile au fost facute in contextual in care, la inceputul saptamanii trecute, BNR a redus rata dobanzii de politica monetara pana la nivelul de 9,5%.
ZF

