Sunt estimările oamenilor de afaceri, prezentate de Banca Naţională (BNR) în buletinul de conjunctură din luna mai. Potrivit studiului, este puţin probabilă revigorarea activităţii industriale chiar dacă volumul comenzilor va creşte. Producţia îşi va atenua panta ascendentă, iar pe un orizont mai îndelungat, se întrevede posibilitatea unei ameliorări de intensitate moderată, se precizează în document.
Lucrările de construcţii vor continua să crească, însă cu o intensitate destul de redusă. Pe acest fond, oamenii de afaceri estimează că disponibilizările vor continua şi în luna mai. Însă există şi veşti bune. În sectorul construcţiilor vor fi făcute noi angajări.

