Compania de transport aerian Blue Air a suspendat, din 10 august, toate cursele interne ale companiei, din lipsă de clienţi, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Florentina Ivan, purtătorul de cuvânt al companiei."Începând de marţi, 10 august, am suspendat cursele interne ale companiei din lipsă de clienţi. Este vorba de cursele tur- retur Bucureşti – Timişoara, Bucureşti – Arad şi Bucureşti – Cluj. Cursele vor fi reluate dacă va exista cerere din partea clienţilor noştri", a spus reprezentantul Blue Air.
Blue Air este o companie de smart flying cu capital integral privat românesc şi operează zboruri către peste 50 de destinaţii din Europa, fiind transportatorul oficial al Poştei Române. De asemenea, începând cu 2010, Blue Air oferă bilete către destinaţii în afara Europei, în parteneriat cu Blue Panorama.

