Ultima oră
IAG încasează mai mult, dar câștigă mai puțin: combustibilul apasă asupra profituluiBulgaria dezvoltă un instrument de analiză a datelor pentru controalele asupra traficului de tranzitMistral cumpără SkipLabs pentru a îmbunătăți verificarea codului generat de AIPe scurt | 6 noiembrie 2026: centre de date AI, legături optice și siguranța cloudBET scade cu 1,72%, la 33.986,93 puncte; rulaj de 94,1 milioane lei, cu energia pe minusChirițoiu: Consiliul Concurenței va finaliza ancheta FICO în câteva luni; băncile riscă noi sancțiuni după dosarul ROBORBCE: activele băncilor din UE au crescut cu 5,2%, la 34,99 de mii de miliarde de euro; rata creditelor neperformante a ajuns la 1,99%Angajarea străinilor: praguri de cinci contracte și analiză în zece zile pentru ocupațiile deficitareIAG încasează mai mult, dar câștigă mai puțin: combustibilul apasă asupra profituluiBulgaria dezvoltă un instrument de analiză a datelor pentru controalele asupra traficului de tranzitMistral cumpără SkipLabs pentru a îmbunătăți verificarea codului generat de AIPe scurt | 6 noiembrie 2026: centre de date AI, legături optice și siguranța cloudBET scade cu 1,72%, la 33.986,93 puncte; rulaj de 94,1 milioane lei, cu energia pe minusChirițoiu: Consiliul Concurenței va finaliza ancheta FICO în câteva luni; băncile riscă noi sancțiuni după dosarul ROBORBCE: activele băncilor din UE au crescut cu 5,2%, la 34,99 de mii de miliarde de euro; rata creditelor neperformante a ajuns la 1,99%Angajarea străinilor: praguri de cinci contracte și analiză în zece zile pentru ocupațiile deficitare
Afaceri

Banii de la FMI vin peste 2 zile

Cea de-a doua tranşă din împrumutul acordat României de către Fondul Monetar Internaţional va fi eliberată în jurul datei de 23 septembrie, a declarat pentru Agerpres şeful Biroului FMI pentru România şi Bulgaria, Tonny Lybek. "Cea de-a doua tranşă din împrumutul acordat de FMI României va fi disponibilă cu două zile după finalizarea evaluării de către Consiliul Director al Fondului. Întrunirea Consiliului a fost stabilită de principiu pentru data de 21 septembrie. Consiliul va decide atunci dacă evaluarea poate fi finalizată", a precizat Lybek.

Potrivit acestuia, unele măsuri legislative vor trebui luate înainte de întrunirea Consiliului. De exemplu, pentru ca unele măsuri fiscale să poată fi aplicate, trebuie adoptată legislaţia aferentă.

La începutul lunii august, Jeffrey Franks a declarat că Guvernul de la Bucureşti a respectat toate ţintele, cu o excepţie – nivelul arieratelor la nivelul bugetului general consolidat. "Vom face evaluarea pe baza restului obiectivelor. (…) Nu dorim să înrăutăţim situaţia României cu măsuri fiscale prea dure, dar România nu este în poziţia de a finanţa un deficit fiscal de minus opt la sută. Dacă România ar fi avut, la finele lui 2008, un set de politici economice mai bine orientate, ar fi fost acum într-o situaţie mai uşoară, dar acum criza există şi trebuie să vedem ce se poate face", a afirmat Jeffrey Franks.

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, la începutul săptămânii, în contextul disensiunilor din coaliţia PDL – PSD+PC, că o eventuală excludere a social-democraţilor de la guvernare ar putea duce inclusiv la imposibilitatea plăţii salariilor şi pensiilor. "Dacă vom avea o criză politică de proporţii în România, pentru că o eventuală rupere a acestei coaliţii înseamnă o criză politică de proporţii, putem să fim siguri că se vor întâmpla câteva lucruri de o manieră automată: unu, va exista o dificultate în crearea unui eventual nou Guvern, doi, ceea ce este şi mai grav, în mod sigur tranşele de împrumut de la FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană vor fi amânate probabil sine die /…/ Cine aruncă acum o brumă de stabilitate politică în aer este responsabil şi va fi responsabil pentru adâncirea crizei şi pentru o eventuală lipsă de resurse pentru pensii şi salarii în România. Pentru că banii de la Fond şi de la Bancă şi de la Comisia Europeană vin în proporţie mare pentru a ajuta acest deficit bugetar, care până la urmă înseamnă finanţarea funcţionării statului român", a spus Geoană într-o emisiune televizată.

Sâmbătă, premierul Emil Boc a dat asigurări că Guvernul are suficiente resurse pentru a asigura "fără nicio problemă" plata salariilor bugetarilor şi a pensiilor până la finalul acestui an, în condiţiile în care bugetul agreat cu FMI include toate sumele necesare. "Vreau să fiu foarte clar şi să nu las vreo urmă de îndoială : salariile, pensiile, alocaţiile sociale, toate obligaţiile sociale ale statului vor fi plătite până la sfârşitul anului fără niciun fel de problemă", a afirmat Boc.
El a dat asigurări că guvernul are resursele financiare pentru susţinerea pensiei minime, care va creşte de la 300 lei la 350 lei din octombrie.

Alte articole

Ai o afacere, îți promovezi brandul personal sau reprezinți o instituție publică?

Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.

Publică materialul tău pe BaniSiAfaceri

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.