Compania aeriană Austrian Airlines (AUA) va fi vândută firmei germane Lufthansa, a anunţat, joi seară, holdingul public OIAG, care deţine 41,56% din acţiunile companiei aeriene austriece, relatează AFP. "OIAG poartă discuţii numai cu reprezentanţii Lufthansa, în vederea încheierii procesului" de privatizare a companiei aeriene austriece, se arată în comunicatul holdingului publicat la finalul unei reuniuni a comisiei de privatizare la Viena, preluat de AFP.
Purtătorul de cuvânt al companiei germane a refuzat să comenteze informaţia, argumentând că negocierile sunt confidenţiale.
OIAG a adăugat că celelalte două firme concurente interesate de preluarea Austrian Airlines – compania aeriană rusă S7 şi grupul franco-olandez Air France-KLM – au ieşit din cursă.
"Documentele depuse de S7 nu răspund criteriilor unei oferte de preluare în conformitate cu reglementările europene", iar "Air France-KLM nu a depus oferta în conformitate cu termenele anunţate", a explicat OIAG în comunicat şi a adăugat că cele două companii aeriene au fost informate că au ieşit din cursă.

