Potrivit unui raport de analiza al X-Trade Brokers reaparitia indoielilor privind capacitatea de rambursare a datoriei unor state europene impreuna cu sugestia noii politici monetare a Fed au condus la noi maxime istorice pentru aur, conform publicatiei Wall-Street.
"Investitorii au luat in calcul sansele ca Fed sa se inscrie intr-o noua miscare de relaxare monetara neconventionala, asa-numita quantitative easing, care presupune achizitia de active financiare. Practic, aceasta este o operatiune echivalenta cu tiparirea de bani. Disensiunile in interiorul comitetului de politica monetara (FOMC) nu par a speria cumparatorii de aur", a arătat Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers, cea mai mare casă de brokeraj din Europa Centrală şi de Est.
Aurul accelereaza in ultimele luni un trend ascendent inceput in urma cu mai bine de 10 ani. De la 250 dolari/uncie in 1999 metalul galben a atins cotatii de peste 1320 dolari/uncie saptamana trecuta, o apreciere de 528%.
Vanzarile de aur ale FMI si mai multor banci centrale semnatare ale unei conventii comune au fost la un nivel cu aproape 40% mai scazut in cele 12 luni incheiate luna trecuta fata de cele din perioada similara anterioara. Este cel mai scazut volum de la semnarea acordului multilateral in 1999.
Analistii X-Trade Brokers precizeaza: “Limitarea vanzarilor din partea FMI si a bancilor centrale din tari dezvoltate s-a adaugat intrarii la cumparare a altor institutii financiare centrale din Asia, inclusiv cea din Bangladesh, intarind astfel trendul ascendent. Pe de alta parte, istoric bancile centrale nu s-au dovedit investitori inspirati pe termen lung”.

