Camera Reprezentanţilor a adoptat miercuri planul de salvare a constructorilor americani de automobile, însă acesta trebuie aprobat şi de Senat, unde va întâmpina o puternică opoziţie din partea republicanilor, relatează AFP. Camera a adoptat „Proiectul de lege privind finanţarea şi restructurarea industriei auto”, după o lungă zi de negocieri, ce s-a încheiat cu un text de compromis între Casa Albă şi majoritatea democrată. Republicanii au votat masiv împotriva proiectului.
Proiectul de lege permite deblocarea rapidă a până la 14 miliarde dolari, pentru sprijinirea General Motors şi Chrysler, care au avertizat că ar putea intra în faliment, până la sfârşitul anului. Ford, al treilea producător auto american, a anunţat că nu întâmpină probleme de lichiditate, pe termen scurt.
Iniţial, GM, Chrysler şi Ford Motor Co au solicitat ajutor guvernamental de 34 miliarde dolari, suma fiind cu aproape o treime mai mare faţă de programul Departamentului Energiei, de 25 miliarde dolari, finanţat de Casa Albă pentru sprijinirea producţiei de vehicule eficiente energetic.
Senatorul republican John Ensign a spus că, fără un plan de restructurare, nu este cert că ajutorul de stat va fi suficient pentru restabilirea competitivităţii industriei auto americane, în faţa concurenţilor germani şi japonezi “care produc automobile în America”.
Proiectul prevede numirea unui administrator şi a mai multor consilieri care să aibă sarcina de a supraveghea atribuirea creditelor. Administratorul, supranumit de presă "ţarul industriei auto", va fi desemnat de către preşedintele SUA.
De asemenea, proiectul obligă producătorii să înainteze până în 31 martie un plan complet de restructurare ce să prevadă viabilitate pe termen lung, inclusiv cu reduceri de costuri şi renegocieri ale datoriilor.
Directorul executiv al GM, Rick Wagoner, declara anterior că falimentul ar presupune lichidarea, din moment ce clienţii vor refuza să cumpere vehiculele companiilor ce nu ar putea emite garanţii sau furniza piese de schimb.
Vânzările de maşini din Statele Unite au înregistrat un declin de 37% în noiembrie, marcând cea mai scăzută rată anuală din ultimii 26 de ani.
În contextul actualei crize financiare, General Motors trezeşte cele mai multe motive de îngrijorare. Cu ocazia prezentării rezultatelor semestriale, la începutul lui noiembrie, conducerea companiei a admis că fondurile sale, care scad vertiginos, nu vor permite companiei să supravieţuiască fără ajutor în 2009.

