Preţurile locuinţelor vor continua să crească în următoarea perioadă, din cauza menţinerii dezechilibrului dintre cerere şi ofertă, însă vor exista scăderi ale costului de achiziţie a locuinţelor achiziţionate pentru a fi revândute, au declarat, miercuri, reprezentanţii mai multor bănci comerciale. "Preţurile nu au cum să scadă. Pot exista însă corecţii pe anumite segmente", a declarat, […]
Generali PPF Holding va prelua, în baza unui acord încheiat cu fondul ceh de investiţii PPF Investments, controlul companiilor de asigurări Ardaf şi Roumanie Assurance International (RAI), tranzacţie estimată la 80 de milioane de euro. Acordul se referă la preluarea unei participaţii de 72,7% la Ardaf şi de 99,9% la RAI, tranzacţii care vor fi […]
Commerzbank, a doua mare banca germana din punct de vedere al activelor, discuta preluarea Bancii Carpatica, au declarat surse din piata bancara, pentru agentia Mediafax. "Banca germană Commerzbank este în prezent în discuţii cu Banca Carpatica şi este posibil ca până în toamnă să se poată vorbi de semnarea unei tranzacţii. Acţionarii Carpatica evaluează banca […]
ING Asigurări de Viaţă va furniza unui număr de 10.608 de angajaţi ai Companiei Naţionale (CN) Poşta Română contracte de pensii facultative (pilonul III), urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie încasată prima contribuţie pentru acestea. Poşta Română are circa 36.000 de salariaţi, dar doar cei care au o vechime de minim cinci […]
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a solicitat Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) modificarea contractelor de credite, astfel încât băncile să asigure dobânzi şi comisioane fixe pe toată durata împrumutului, a declarat, miercuri, preşedintele ARB, Radu Graţian Gheţea. "ARB este în dialog cu ANPC în ceea ce priveşte contractele de credit. ANPC ne-a atras atenţia […]
Produsul Intern Brut pe cap de locuitor din România, indicator al puterii de cumpărare, s-a situat anul trecut cu 59% sub media Uniunii Europene (UE), depăşind doar Bulgaria şi situându-se sub nivelul ţărilor candidate la aderare, Croaţia şi Turcia, potrivit Eurostat. Cetăţenii bulgari sunt cei mai săraci din blocul comunitar, cu un PIB pe cap […]
Operatorii europeni de telefonie mobilă au depăşit pragul de 100 de milioane de abonaţi la reţelele de comunicaţii de generaţia a treia (3G), potrivit firmei de cercetare Informa Telecoms and Media, citată de Reuters. Europa avea, la sfârşitul lunii mai, 101,5 milioane de abonaţi la comunicaţiile de tip 3G, din totalul de 910,8 milioane de […]
Persoanele care vor cumpăra un autovehicul începând cu 1 iulie, dată de la care va fi percepută taxa de poluare auto, vor beneficia de reduceri suplimentare celor decise deja prin ordonanţa de introducere a acestei taxe, calculate în funcţie de starea tehnică generală a maşinii, dotare şi vechime. Elementele de depreciere în funcţie de […]
Impozitul pe dividende va fi unificat, de la 1 ianuarie 2009, la 10%, atât pentru rezidenţi, cât şi pentru nerezidenţi, a hotărât, marţi, Guvernul, printr-o ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Fiscal, după ce Comisia Europeană (CE) a transmis autorităţilor române o scrisoare de somaţie. Ordonanţa mai prevede că, începând cu anul viitor, va […]
Un teren de dimensiuni reduse din Bucureşti, amplasat în zona Aviatorilor, a fost vândut la o valoare record în funcţie de preţul pe metru pătrat, de circa 7.000 de euro. Tranzacţia a fost încheiată în urmă cu două săptămâni, între două firme, Cristian Antonescu, managing partner al agenţiei imobiliare ImoInvest Consulting&Development, pentru Mediafax.Terenul respectiv are […]
Autorităţile şi companiile care încearcă să beneficieze de fondurile structurale se confruntă cu birocraţie excesivă şi cu lipsa capacităţii de co-finanţare a beneficiarilor, potrivit unui sondaj realizat pe site-ul fonduri-structurale.ro. "Principalele obstacole în calea celor care ar trebui să beneficieze de aceste fonduri sunt birocraţia excesivă, lipsa capacităţii de co-finanţare din parte beneficiarilor şi lipsa […]
Uniunea Europeană este cel mai bine văzută de cetăţenii români şi irlandezi, circa două treimi dintre aceştia privind blocul comunitar într-o lumină pozitivă, faţă de media de 48% la nivelul celor 27 de state membre, relevă un sondaj al Comisiei Europene. Cu toate acestea, procentajele din populaţie care au o părere bună despre UE au […]
Sistemul bancar trebuie să se gândească mai puţin la recuperare, la cote de piaţă şi mai mult la soliditate, prudenţă şi coerenţă, a declarat, marţi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la seminarul 'Drumul banilor europeni, de la idee la succes'. Isărescu a apreciat că, dacă în urmă cu câţiva ani una dintre marile […]
Grupul petrolier rus Lukoil şi compania italiană de profil ERG au înfiinţat o companie mixtă în sectorul rafinării, în valoare totală de 2,75 miliarde de euro, care va controla unul dintre cele mai importante complexuri de rafinare din Europa. Potrivit acordului, Lukoil plăteşte 1,347 miliarde euro pentru o participaţie de 49% în noua companie, care […]
Comisiile reunite de buget şi de administraţie ale Senatului au modificat, marţi, OUG 50/2008, astfel încât se păstrează eliminarea din Codul Fiscal a vechii taxe auto, elimină noua taxă de poluare, iar banii încasaţi de către stat până acum se restituie integral. Comisiile reunite de buget şi de administraţie ale Senatului au dezbătut, marţi, proiectul […]
Carnet De Vol a luat nastere in anul 1988 la Besançon, in cadrul grupului Weil Besançon, grup cu 30 de ani de experienta in domeniul confectiilor barbatesti. Anul 1999 marcheaza apropierea de grupul italian Gruppo Industrie Moda, dupa o perioada de accelerare a procesului de dezvoltare si deschidere catre piata inernationala. Produsele Carnet De Vol […]
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) acordă câte un credit în valoare de 20 milioane euro pentru BCR şi BRD Groupe Societe Generale, care vor împrumuta, la rândul lor, întreprinderi mici şi mijlocii din România, pentru creşterea competitivităţii pe piaţa europeană, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul BERD pentru România, […]
Centrul comercial Plaza Romania din Bucuresti isi va extinde suprafata cu inca un etaj, deasupra locatiei actuale a supermarketului G'market, la finalul operatiunii urmand sa fie deschise 30 de magazine noi, se arata intr-un comunicat al Anchor Grup. Proiectul de extindere este conceput de catre Burrows Cave International, companie specializata in proiectarea de centre comerciale, […]
Intreprinderile mici şi mijlocii au depus, până la 16 iunie, 770 de proiecte în cadrul subcomponentei adresate IMM-urilor din axa 4 a Programului Operaţional Regional (POR), a declarat, marţi, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Laszlo Borbely. "În trei luni, din martie până în iunie, am primit 770 de proiecte pentru această subcomponentă pentru IMM-uri", […]
Joi, 26 iunie, va incepe targul de bani FINFAIR organizat de FINMEDIA. Evenimentul, ajuns la a sasea editie, a devenit o traditie pe piata de credite din Romania. Pe parcursul a trei zile, FINFAIR va reuni ofertele de creditare ale bancilor, companiilor de leasing, asigurari si credit, institutiilor financiare nebancare, brokerilor de credite, precum si […]
România şi Bulgaria, ţări care au aderat la UE în 2007, rămân cele mai sărace din blocul european din punct de vedere al produsului intern brut pe cap de locuitor, ocupând penultimul, respectiv ultimul loc şi fiind depăşite de Turcia, ţară candidată la UE, potrivit unui studiu Eurostat. Luxemburgul este de departe cea mai bogată […]
Zona euro se apropie din ce în ce mai mult de stagflaţie, fenomen care se manifestă printr-un nivel ridicat al inflaţiei cumulat cu o creştere economică slabă sau chiar negativă, potrvit cotidianului 'Financial Times'. Datele economice arată că producţia în sectorul privat s-a contractat în luna iunie pentru prima dată în ultimii cinci ani. Indicele […]
Producătorul finlandez de telefoane mobile Nokia Corp a anunţat marţi că va prelua participaţiile deţinute de partenerii săi la producătorul de software pentru telefoane mobile Symbian Ltd, transmite Reuters. Nokia, cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, deţine în prezent 48 la sută din acţiunile companiei britanice Symbian Ltd şi a făcut o […]
Absorbţia fondurilor comunitare reprezintă cea mai importantă problemă a României în perioada următoare, întrucât va asigura convergenţa cu economiile vestice într-un mod echilibrat şi va aduce beneficii şi celorlalte sectoare, a declarat marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. "Pentru perioada următoare, în mod elaborat şi cugetat, cred că absorbţia fondurilor comunitare reprezintă cea mai mare problemă […]
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro