Trei sferturi dintre romani cred ca situatia economica s-a inrautatit
28 iulie 2009Românii sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de situaţia economică a ţării. Potrivit unui sondaj Insomar, două treimi din români cred că ţara…
Românii sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de situaţia economică a ţării. Potrivit unui sondaj Insomar, două treimi din români cred că ţara…
Bursa de Valori Bucureşti a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 2,06%, ajungând la nivelul de la finalul lui octombrie 2008, iar acţiunile…
Certificatul de depozit poate fi utilizat de producătorii agricoli pentru a garanta credite de la băncile pentru investiţii, se arată într-un comunicat remis de…
Creditele acordate persoanelor fizice şi companiilor din zona euro au crescut în iunie cu cel mai mic ritm anual înregistrat până acum, potrivit unor…
Au fost câteva măsuri enunţate succesiv. După care premierul a încercat să facă un raport asupra acestor măsuri, nu foarte convingător. Problema este cât…
Casa de modă Christian Lacroix, declarată în stare de insolvenţă la începutul lunii iunie, a primit, până luni, trei oferte de preluare, potrivit administratorului…
Compania de credit Verida Credit estimează că volumul împrumuturilor ipotecare acordate lunar la nivelul pieţei româneşti însumează 150 – 200 milioane euro până la…
Banca germană Commerzbank a decis să vândă divizia elveţiană a Dresdner Bank grupului LGT, din Liechtenstein, prima vânzare din cadrul unui larg proces de…
Rusia intenţionează să îşi reformeze legislaţia falimentului pentru a ajuta companiile afectate de criză să treacă peste restructurarea financiară fără a intra în lichidare,…
Rompetrol, membră a companiei de stat KazMunaiGaz din Kazakhstan, a majorat de luni preţurile de referinţă la benzină şi motorină cu 7 bani/litru, a…
Speranta sau viziune clara a afacerii? Producătorul de mobilier de birou GreenForest estimează o revenire a vânzărilor în trimestrul trei, după ce în primele…
Numărul tranzacţiilor cu terenuri este foarte mic în această perioadă. Analiştii vorbesc despre o scădere cu 80%. Criza imobiliară a lovit din plin piaţa…
Din cauza scumpirilor, cumparaturile lunare scot mai multi bani din buzunarul romanilor, insa acestia sunt mult mai atenti la cumparaturi, frecventand cu precadere magazinele…
Chiar daca nu sunt situate in buricul Capitalei, locuintele situate in complexuri rezidentiale abia finalizate sunt inchiriate cu pana la 50% mai mult decat…
Intri sau nu intri in joc, asta e intrebarea! Vrei casa sau Prima Casa, ai de facut cateva drumuri si vei afla ca orice…
Nu numai cele 20 de case ne indreptatesc sa spunem ca Programul Prima Casa nu va rezista decat pana la alegeri. El a fost…
Cel mai ieftin autoturism din lume (cu un preţ minim de 1.500 de euro) va fi distribuit prin reţeaua constructorului italian. La o săptămână…
Veniturile din servicii ale Vodafone România au scăzut, în perioada 1 aprilie 2009 – 30 iunie 2009, cu 17,3%, faţă de acelaşi trimestru al…
Gigantul informaţional Microsoft a raportat scăderea cu 29% a profitului net înregistrat în al patrulea trimestru fiscal, la 3,05 miliarde dolari, sau 34 cenţi…
Dan Voiculescu o sa aiba o emisiune de televiziune de tip reality-show. Aceasta va fi adresata tinerilor intreprinzatori, afacerile urmand sa fie tema principala.…
Veniturile din turism ar putea scădea între 10 şi 15% în Turcia în 2009, în contextul în care bugetele turiştilor sunt afectate de criza…
Băncile vor prelua casele cumpărate prin credite garantate de stat, dacă Fondul de Garantare pentru IMM va refuza să plătească garanţia, şi nu vor…
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că speră ca programul "Prima Casă" să stimuleze în primul rând construcţiile noi şi "să nu se găsească…
Banca Comercială Română (BCR) semnează joi protocolul prin care va începe să dea credite prin programul "Fermierul", cu cofinaţare europeană, suma totală aprobată băncii…
Veniturile IAG cresc cu 4,5%, dar profitul operațional trimestrial scade cu 15,9%. Costurile combustibilului complică perspectivele pentru transportul aerian.
Bulgaria dezvoltă un instrument de schimb și analiză a datelor pentru controale rutiere mai bine direcționate, cu accent pe traficul de tranzit. Ministerul Transporturilor…
Mistral AI a cumpărat SkipLabs, o companie specializată în instrumente pentru programare, pentru a dezvolta verificări mai bine adaptate codului produs de agenții AI.…
Sinteza din 6 noiembrie 2026 reunește noutăți despre centre de date pentru AI, comunicații optice prin satelit, copii de siguranță și administrarea accesului la…
Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.
Publică materialul tău pe BaniSiAfaceriDescoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.
Îți trimitem o notificare în browser când publicăm știri noi. Te poți dezabona oricând.