Ziaristii nu vor actuala grila de salarizare!

11 ianuarie 2008

Uniunea Sindicală MediaSind cere confederaţiilor sindicale reprezentative, care negociază cu patronatele pentru modificarea Contractului Colectiv de Muncă, să respingă propunerea părţii patronale de diminuare a coeficienţilor de salarizare, care ar duce la pierderi salariale între 9 şi 25%. Potrivit unui comunicat al sindicatelor din ramura mass-media, diminuarea coeficienţilor de salarizare în funcţie de calificare, după cum solicită patronatele, ar duce la pierderi importante din salariile angajaţilor, cea mai importantă înregistrându-se în cazul persoanelor cu studii superioare, unde diminuarea ar fi de 25%.

"La un calcul simplu se constată că, acceptându-se propunerile patronatului, salariaţii din România, în funcţie de nivelul de pregătire, riscă să piardă între 9,1% şi 25% din salariu. De exemplu, pentru salariul minim la nivel naţional de 500 de lei negociat, salariatul cu studii superioare, în loc să primească minim 1.000 de lei, va încasa doar 750 de lei. Cu alte cuvinte, prin majorarea salariului minim, angajaţilor din România li se dă cu o mană, iar prin introducerea noii grile de ierarhizare, li se ia cu doua mâini", susţin sindicatele.

MediaSind consideră că acceptarea grilei propuse de patronate "va genera probleme grave" la negocierile Contractelor Colective de Muncă la nivel de ramuri şi unităţi, care pot duce la conflicte de muncă şi, în consecinţă, cere confederaţiilor sindicale (Blocul Naţional Sindical, Cartel Alfa, CNSLR Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi CSN Meridian) să respingă aceste modificări.

Pe de altă parte, liderii confederaţiilor sindicale, contactaţi de NewsIn, au asigurat că nu vor fi de acord cu grila de salarizare propusă de patronate, întrucât, în urma negocierilor de la finele anului trecut, nu au obţinut salariul minim dorit. Astfel, vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Ovidiu Jurca, a spus că sindicatele vor cere menţinerea coeficienţilor de salarizare de anul trecut, având în vedere că salariul minim stabilit pentru anul 2008 nu este 60% din salariul mediu pe economie, după cum au cerut sindicatele iniţial. Totodată, vicepreşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Nicolae Creţu, a catalogat varianta de grilă propusă de patronate drept "jignitoare" şi a spus că sindicatele "nu pot fi de acord cu o astfel de grilă".

Modificarea coeficienţilor de salarizare stabiliţi prin articolul 40 al Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional a fost unul dintre subiectele de discuţie între sindicate şi patronate, la sfârşitul anului trecut, când cele două părţi au stabilit salariul minim pe economie la nivel naţional. În timp ce patronatele au susţinut un salariu de 480 de lei şi au condiţionat ridicarea acestuia la 500 de lei cu modificarea grilei de salarizare, sindicatele au acceptat un salariu minim de 500 de lei în prima jumătate a anului doar cu promisiunea că acesta se va majora la 540 de lei, din luna iulie. În aceste condiţii, nu sunt de acord să negocieze coeficienţii de salarizare, astfel păstrându-se valorile de anul trecut. Patronatele, însă, doresc să stabilescă, în următoarele săptămâni, o întâlnire cu sindicatele pentru discutarea articolului 40 din lege.

Grila propusă de patronate vs. grila din Contractul Colectiv:

- muncitori necalificaţi -1

- muncitori calificaţi - 1,1 faţă de 1,2

- personal administrativ cu studii liceale - 1,1 faţă de 1,2

- personal administrativ cu studii postliceale - 1,15 faţă de 1,25

- personalul de specialitate cu şcoală de maiştri - 1,15 faţă de 1,3

- personal de specialitate cu studii superioare de scurtă durată - 1,3 faţă de 1,5

- personal de specialitate cu studii superioare de lungă durată - 1,5 faţă de 2

Astfel, în varianta propusă de patronate, salariul unui muncitor calificat ar putea scădea de la 600 de lei la 550 de lei, al unui lucrător cu şcoală de maiştri, de la 650 de lei la 575, iar salariul unei persoane cu studii superioare de scurtă durată s-ar putea reduce de la 750 la 650 de lei. Totodată, salariile persoanelor cu studii superioare de lungă durată ar putea ajunge la 750 de lei, de la 1.000 de lei.

NewsIN

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro